Proiectul „Reţea comună durabilă pentru situaţiile de urgenţă din Banat” în valoare de aproape 1,5 milioane de euro ar fi putut fi un program de achiziție a unor echipamente de interveție specifice incendiilor, menite să ușureze munca pompierilor și cu obiectivul de a crește capacitatea de reacție în combaterea situațiilor de urgență.
Programul este finanţat prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia şi are o perioadă de implementare de 24 de luni iar parteneri sunt Consiliul Judeţean Caraş-Severin, ISU Semenic, Primăria Vârşeţ şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă
Andrei Plujar, candidat la Președinția Consiliului Județean Caraș-Severin declară:
“Noi am vrea să știm cu exactitate cine sunt beneficiarii reali ai acestor campanii de informare. Silviu Hurduzeu, președintele CJ Caraș-Severin ar trebui să vină cu răspunsuri concrete.
Avem exemplul ISU Călărași unde s-au achiziționat printr-un program transfrontalier cu bulgarii autovehicule cu șenile, un vehicul de teren echipat cu camera de vizibilitate redusă și alte echipamente pentru pesonalul ISU din teren, oamenii care duc greul în situații de criză.
Noi la Caraș-Severin nu am avut o mașină cu scară lungă care să permită intervenția pe Consiliul Județean acum 2 zile, s-au deplasat mașini de la Timiș în acest scop. De asemenea, din 1,5 milioane de euro puteam achiziționa drone profesionale de intervenții, care să le arate salvatorilor imaginea de ansamblu de la locul dezastrelor în timp real. Cred că a venit momentul să ascultăm și doleanțele celor care zi de zi au de-a face cu situații limită când orice intervenție rapidă poate să fie salvatoare.”
1 Comment
Andrei Plujar cu ,,tunurile,, pe Hurduzeu! – Carasanul – Banat24
22 august 2020 at 12:49[…] citeste mai mult aici […]