Scorul mare obţinut în turul doi al alegerilor prezidenţiale era previzibil, organizaţiile locale liberale din Clisură sunt la pământ şi nu de acum, compromiterea conducătorilor de organizaţii este veche şi nu de azi sau de ieri, interesul propriu fiind mai important decât interesul comunitaţii şi cel mai bun exemplu este cel din Berzasca tată primar ,,copil şef la PNL” Pojejena pe aproape, fără a intra prea mult în subiect. Singura organizaţie liberală care a dus o luptă dură în aceste alegeri a fost Organizaţia Locala Liberală din Sicheviţa, scorul strâns fiind 487 de voturi Viorica Dăncilă, şi 454 de voturi Klaus Iohannis. Pojejena şi Socol, greu de câştigat în cele două comune în care administraţia locală a devenit o afacere de familie. Comuna Coronini, cu un nou preşedinte Nelu Bălean ,,transferat peste noapte” de la PSD, el fiind sponsorul nr. 1 al lui Iliuţa Boboescu în două campanii electorale, astăzi dintr-o data îi mare liberal. Ar fi interesant dacă preşedintele Organizaţiei Judeţene Marcel Vela ştie cine a fost ,,uns” şef, la Coronini…
În localitatea Moldova Nouă Torma a zdrobit pur şi simplu Organizaţia Liberală. Torma a învăţat jocul, puţin de la Lupu, puţin de la Chisăliţă, puţin de la Băleanu şi acum defilează. Iohannis nu a avut nici cea mai mică şansă ,,gurile rele” spun că a fost blat între Torma şi Sporea plata fiind funcţia de viceprimar pentru anul 2020 şi pare plauzibilă această teorie. În toată campania electorală şi în primul tur cât şi al doilea, singurii oameni pe care s-a bazat Sporea au fost oamenii lui Torma. Târgul sună aşa: păstrezi oamenii mei şi primeşti funcţia de viceprimar! De notorietate a fost bătaia de joc a celor care au fost în campanie şi împărţeau fluturaşi şi spuneau: ,,îţi dau fluturaş cu Iohannis, dar nu vota cu prostul ăsta”, dai cu Dăncilă, revolta liberalilor vechi a fost pe măsură pe Facebook… nici chiar asa!
Dreapta fiind divizată în Moldova Nouă a fost un plus pentru Torma, verzii inexistenţi în această campanie şi pe bună dreptate, cum să defilezi cu oamenii lui Torma? Aici a avut dreptate şi Băleanu, Preşedintele Verziilor din Clisură. Ce mecanisme a mai folosit Torma pentru câştigarea alegerilor?
Asistaţii sociali mulţi, frate, şi buni la vot, angajaţii Primăriei mulţi şi ei, însa, marea minune a venit de la romi sau ,,ţigani”, cum le spune lumea. Minune la Moldova Nouă, blocurile de nefamilişti în care locuiesc mai multe familii de romi au primit ,,lumina”. Blocurile aflate în stare avansată de degradare şi lipsite de energie electrică au fost racordate la reţeaua de iluminat public de angajaţii Primăriei Moldova Nouă, cu ocazia alegerilor, ,,ordin de serviciu” votează nr. 2 Viorica Dăncilă! Cetăţeanul plăteşte iluminatul public şi tu îl dai gratis la romi… Vedeţi? De asta sunt ţinuţi ,,ţiganii” la limita sărăciei şi lăsaţi să facă ce vor muşchii lor prin oraş, pentru voturi. Furnizarea de energie electrică fără contor şi fără bani la cămine a mai fost şi pe timpul lui Lupu. Un cetăţean din Moldova Nouă a avut curajul să-l dea în judecată pe actualul prefect în urmă cu câţiva ani …tot pentru aşa ceva.
Marele eveniment anual al societăţii AutoAlex, organizat taman cu o zi înainte de turul doi… cu cine or fi votat angajaţii societăţii… rămaşi peste noapte în Moldova Nouă. Eee… doar din trei mişcări Torma a făcut rost de circa 800 de voturi fără prea mult efort. Mai ales că în jurul secţiilor de votare stăteau doar oamenii lui Torma cu sloganul ,,dăi cu nr. 2”. Unde au fost liberalii? Unde au fost poliţiştii?
În încheiere, doar ca o opinie, Torma nu ar fi câştigat niciodată alegerile la Moldova Nouă dacă Ion Chisăliţă ar fi fost şeful liberalilor din Moldova Nouă şi într-o alianţă cu Verzii, unde mai pui şi nucleul dur al PSD-ului, plecat din PSD de răul lui Torma, altfel ar fi arătat astăzi rezultatele alegerilor.
Carasanul
Zi de zi in ochii tai
1 Comment
Ruja Calin
26 noiembrie 2019 at 10:14Torma înoată contra curentului. Când e psd la guvernate el e liberal, când sunt liberalii la guvernare el e pesedist. Așa arată un oportunist care nu simte mersul societății