Începând cu luna martie a acestui an, la nivelul judeţului Caraş-Severin au fost desfăşurate activităţi de verificare a automatelor bancare pentru tranzacţii cu numerar.
Astfel, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică, poliţiştii au acţionat, pentru a verifica siguranţa derulării operaţiunilor cu numerar de la ATM-uri.
Controalele au fost organizate pentru a identifica vulnerabilităţile automatelor bancare, modul în care s-a efectuat analiza de risc la securitate fizică şi în care băncile şi prestatorii de servicii de securitate îşi respectă obligaţiile legale din domeniul pazei, protecţiei şi alarmării împotriva efracţiei (prevăzute de Legea nr. 333/2003 şi de normelor metodologice de aplicare a legii).
Au fost controlate 114 ATM-uri (dintre care 58 de ATM-uri amplasate în afara unităţilor bancare).
Amenzi de 7.000 de lei
Rezultatul verificărilor arată că unităţile bancare au efectuat analiza de risc la securitatea fizică pentru mai mult de 60% dintre ATM-uri, toate având implementate măsurile dispuse prin aceasta de către evaluatorul de risc autorizat, pentru restul
constatându-se faptul că această activitate este în curs de derulare sau în faza de licitaţie.
De asemenea, au fost constatate unele deficienţe privind respectarea cerinţelor de securitate, fapt pentru care unităţile bancare în cauză au fost sancţionate contravenţional cu amenzi de 7.000 lei.
În alte cazuri, au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a deficienţelor constatate.
Poliţiştii vor continua şi în perioada următoare verificările asupra modului în care sunt respectate prevederile legale de către unităţile bancare şi prestatorii de servicii de securitate.
ATENŢIE CUM ŞI UNDE FOLOSIŢI CARDUL BANCAR!
Skimmingul constă în instalarea de dispozitive la bancomate sau POS-uri, prin care sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit care, ulterior, pot fi folosite pentru inscripţionarea unor noi cărţi de credit, cu care se fac extrageri de numerar.
De asemenea, alt mod infracţional pentru obţinerea datelor în vederea clonării cardului este „bucla libaneză” – un dispozitiv care se montează la gura bancomatului şi care blochează cardul înăuntru. Imediat apare un „binevoitor” care îşi oferă ajutorul, află PIN-ul chiar de la client şi, după plecarea acestuia, scoate cardul din bancomat.
Pentru a nu fi victimă a infracţiunilor de tip skimming, POLIŢIA ROMÂNĂ vă recomandă:
Nu lăsaţi la vedere chitanţe, facturi sau alte documente care conţin informaţii despre cardul dumneavoastră bancar!
Anunţaţi imediat banca dacă vă schimbaţi datele personale (adresa, număr de telefon, etc.).
Dacă vi se blochează cardul în bancomat, nu cereţi şi nu permiteţi ajutorul nimănui şi mai ales nu spuneţi nimănui PIN-ul!
Apelaţi la numărul de telefon pus la dispoziţie de unitatea bancară, care, de regulă, este afişat pe ATM.
Acoperiţi tastatura cu mâna în momentul formării codului PIN şi verificaţi autenticitatea fantei în care se introduce cardul bancar.
Înainte de a efectua orice operaţiune de extragere de numerar, este bine ca utilizatorii să tragă uşor de tastatura bancomatului. În cazul în care aceasta este falsă, se desprinde.
Un alt indiciu asupra falsităţii tastaturii este aspectul tastei cu nr. 5. Dacă este originală, tasta 5 prezintă o uşoară denivelare, în timp ce pe tastatura falsă este perfect netedă.
Cristian Frant
Zi de zi in ochii tai
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.