Campionatul Național Școlar de înot, destinat copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, are loc și în acest an, tot la Reșița. Bazinul Olimpic din urbea Bârzavei își deschide porțile, începând de mâine, pentru peste 300 de înotători de la toate cluburile sportive școlare din țară.
Campionatul Național Școlar de înot este programat la Reșița, în perioada 5 – 6 mai. Întrecerea începe sâmbătă dimineața, la ora 10:00, iar după amiază la ora 17:00, are loc a doua reuniune a zilei. Duminică, duelul continuă, după același orar. Reșița intră în bazin cu 15 înotători.
“La această competiție vor fi prezenți un număr de 320 de sportivi, reprezentând toate cluburile școlare din țară. Sperăm ca acest concurs să se desfășoare în condiții foarte bune. Acest școlar este destinat copiilor de 12 – 14 ani. De la Clubul Sportiv Școlar Reșița vor fi în competiție un număr de 15 de sportivi”, a declarat directorul Clubului Sportiv Școlar din Reșița, Marius Crețeanu.
Campionatul Național Școlar de Înot de la Reșița are alături în organizare, Primăria Reșița, care pune la dispoziție bazinul de înot, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret care ajută cu medalii pentru probele individuale și ștafete, Inspectoratul Școlar care asigură, prin Ministerul Învățământului, cazarea și masa sportivilor și bineînțeles Clubul Sportiv Școlar, cu toți profesorii care vor participa pentru buna desfășurare a concursului.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.