Cei doi, un băiat și o fată de aproximativ 20 de ani, au plonjat cu un autoturism de la o înălțime de aproximativ 15 metri. Maşina a picat de pe strada G.A. Petculescu și a ajuns pe Strada Stâncilor. Cei doi tineri, au plecat la o plimbare nocturnă când la un moment dat, la intrarea pe Pasajul Nera, probabil din cauza vitezei, tânărul a pierdut controlul volanului, iar mașina a urcat pe trotuar, a rupt o balustradă metalică după care s-a rostogolit pe o pantă foarte abruptă și s-a oprit pe o altă stradă cu roțile în sus. La fața locului a sosit un echipaj al ambulanței care văzând ce s-a întâmplat, cu toată împotrivirea inițială a tinerilor, i-a transportat pe cei doi la UPU pentru un consult suplimentar. Din fericire, în afara șocului, cei doi nu au pățit mai nimic. Pot spune că s-au născut a doua oară având în vedere prin ce au trecut.
Cărășanul
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.