Poliţistul de frontieră Cristian Vijijoii și fostul director al Uzinei Mecanice Topleţ, Horia Vădrariu, se află de miercuri, 26 august, în arestul IPJ şi vor rămâne acolo cel puţin până în data de 24 septembrie, în urma deciziei Tribunalului Caraș-Severin. Cei doi sunt cercetaţi penal pentru că au vrut să cumpere un post de asistent medical, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, pentru soţia poliţistului, respectiv pentru Svetlana Vijijoii.
Conform procurorilor, în data de 23 august,a.c., ca să obţină postul de asistent medical pentru soţia sa, poliţistul Cristian Vijijoii a oferit şefului comisiei de examinare a candidaţilor 2000 de euro. Soţia poliţistului, Svetlana Vijijoii, a fost şi ea împreună cu soţul când au dat mita. A doua zi, pentru aceeaşi Svetlana Vijijoii, tot la şeful comisiei de examinare a candidaţilor, a intervenit telefonic Horia Vădrariu, care a promis 400 de euro pentru ca Svetlana să fie declarată promovată la concurs. Însă şeful comisiei a denunţat fapta celor doi mituitori şi intervenţia lui Vădrariu, toţi trei fiind reţinuţi pentru 24 de ore.
În cursul zilei de miercuri, 26 august, la propunerea procurorilor, asupra poliţistului de frontieră Cristian Vijijoii şi a fostului director Horia Vădrariu, s-a luat măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Tribunalul Caraş-Severin a respins cererea Parchetului Caraş-Severin ca asupra Svetlanei Vijioii să fie impusă măsura arestlui la domiciliu şi a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În tot acest timp, Svetlana trebuie însă să se conformeze restricțiilor impuse de judecători și să se prezinte cu regularitate la Parchet şi la Poliția Moldova Nouă, conform programului de supraveghere întocmit de către poliţie sau ori de câte ori este chemată.
Mai menţionăm că Horia Vădrariu a fost şi angajat ca Persoană Fizică Autorizată (PFA) în Consiliul Judeeţan Caraş-Severin, susţinând că este consilierul lui Frunzăvede, prezentând şi cărţi de vizită în care era trecută funcţia de consilier al preşedintelui CJ Caraş-Severin. După ce Vădrariu a fost condamnat şi închis pentru că a folosit file CEC fără acoperire, a ieşit cu scandal şi preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, a dezminţit că Vădrariu i-ar fi fost consilier. Mai mult, Frunzăverde i-a ameninţat cu trimiterea în judecată pe ziariştii care au menţionat în articolele lor că Vădrariu i-a fost consilier. Horia Vădrariu a ieşit de puţin timp din puşcărie şi, după cum rezultă din rechizitoriul procurorilor, a apucat-o din nou pe lângă lege.
Lazăr Câmpeanu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.