Consiliul Judeţean Caraş-Severin a dezbătut în şedinţa de miercuri, 29 iulie, situaţia preşedintelui Sorin Frunzăverde şi a vicepreşedintelui Ionesie Ghiorghioni, ca urmare a unor solicitări transmise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Prin adresele respective Consiliul Judeţean a fost informat că s-a întocmit rechizitoriul şi s-a dispus trimiterea în judecată a lui Frunzăverde şi Ghiorghioni, amândoi fiind sub control judiciar. În documente se cere Consiliului Judeţean să ia măsuri: „urmează ca dumneavoastră să luaţi măsurile legale care se impun”.
Pentru ca membrii Consiliului Judeţean „să ia măsurile legale ce se impun”, secretarul Consiliului judeeţan Caraş-Severin, Darian Ciobanu, a prezentat legile şi interpretările care pot fi făcute în cazurile celor doi inculpaţi, Ghiorghioni şi Frunzăverde. Juristul Darian Ciobanu a concluzionat că, în cazul lui Frunzăverde, Consiliul Judeţean nu are competenţa legală de a-l suspenda sau demite.
Paradoxul este că nici Prefectura nu are această competenţă legală. Este vorba despre un vid legislativ, deoarece niciunde nu este specificat că vreo instituţie îl poate suspenda pe preşedintele Consiliului Judeţean, ales prin vot direct, uninominal, de cetăţenii judeţului. Conform prevederilor legii, preşedintelui Consiliului Judeţean îi încetează mandatul înainte de termen numai în caz că iese la pensie ori încetează din viaţă!
Consilierii judeţeni au fost, în mare, de acord cu concluziile secretarului Darian Ciobanu, susţinute şi de către vicepreşedintele în funcţie, Ilie Iova, cel care conduce în prezent Consiliul Judeţean Caraş-Severin.
În schimb, în ceea ce-l priveşte pe vicepreşedintele Ionesie Ghiorghioni, concluzia secretarului şi a vicepreşedintelui Ilie Iova a fost că acesta poate fi demis sau suspendat de către cei care l-au ales, adică de către Consiliul Judeţean. Mai mult, se impune demiterea acestuia şi alegerea unui alt vicepreşedinte, deoarece instanţa a specificat expres că Ghiorghioni nu mai are voie să îşi exercite funcţia de vicepreşedinte.
În această situaţie, conform părerii lui Ilie Iova, în şedinţa ordinară din luna august se va propune suspendarea sau demiterea lui Ghiorghioni şi alegerea unui nou vicepreşedinte.
Lazăr Câmpeanu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.