Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, instituţie la care a poposit luni dimineaţa o „delegaţie” a DNA, susţine că nu au fost vizate persoane din instituţie, ci doar documente.
„Astăzi, 9 februarie 2015, a avut loc la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala Vest (ADR Vest) din Timişoara vizita reprezentanţilor DNA, arată Oana Minescu, specialist relaţii publice din cadrul ADR. Scopul acestei vizite a fost acela de a verifica documentele din dosarele depuse de beneficiari in vederea obţinerii finanţării europene prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007 – 2013. Acest program a fost preluat de către ADR Vest de la Autoritatea de Management pentru Programul Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007 – 2013, în luna martie a anului 2013. Menţionăm că nu a fost vizată de către reprezentanţii DNA nici Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest şi nu au fost vizate nici persoane din cadrul ADR Vest, ci doar documente din cadrul proiectelor depuse de către beneficiari.”
Angajaţii ADR Vest au pus la dispoziţia procurorilor DNA toate documentele care au fost solicitate.
Daniel Botgros
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.