23 aprilie, 20230423AU DISPARUT NAZISTII DIN UCRAINA?
Rusia se luptă să mențină consistența unei narațiuni prin care și-a justificat invadarea Ucrainei, dar propaganda sa este tot mai contestată pe plan intern.Până acum, Rusia și-a justificat războiul din Ucraina printr-o identificare cu experiența sovietică din timpul celui de-al doilea
23 aprilie, 20230141
Primăria Municipiului Reșița participă la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, program inițiat de Administrația Fondului pentru Mediu.
Obiectul Programului
Obiectul Programului constă în finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu acordată pentru autovehiculul uzat având o vechime egală sau mai mare
23 aprilie, 20230156
Ierii ,în cadrul etapei 23 din Campionatul Județean Fotbal Liga IV Caraș-Severin, festival de goluri pe stadionul,, prof.Moise Strainescu " din Moldova Nouă .
După o secetă de două săptămâni ,echipa de fotbal seniorii a Clubului Sportiv nefiind programată din motive competiționale a revenit în meci oficial pe
23 aprilie, 20230183 Iata ce scrie domnia sa pe o pagina crestineasca de socializare:
În Săptămâna Luminată am petrecut câteva zile pe Sfântul Munte Athos pentru a mă ruga pentru sănătatea noastră și a tuturor semenilor noștri.
Am trăit multe momente binecuvântate în acest loc care este tezaurul cel mai de preț al ortodoxiei, dar
20 aprilie, 20230717FRUNZULITA DE MARAR/AM PENSIE SI SALAR!
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, nu este de acord cu interzicerea cumulului pensiei cu salariul și spune că, eventual, aceasta ar putea fi dispusă selectiv, „de la post la post".„Nu cred că e potrivit să interzicem cumulul de salarii şi pensii pentru cei care
20 aprilie, 20230226Un incendiu a avut loc la o casă din Oțelu Roșu și a fost raportat imediat la pompieri. Când pompierii au ajuns, flăcările erau vizibile la acoperișul casei și în două încăperi. Cu toate acestea, au reușit să localizeze și să stingă incendiul înainte de a se extinde la casa vecină. Proprietarul clădirii a ieșit
20 aprilie, 20230217
Iata ce scrie pe pagina sa: Peste 100 de dosare penale pentru achiziții ilegale, cu izolete cumpărate la preț de automobil și peste 80 de milioane de doze de vaccin comandate cu nemiluita, pe care le aruncăm acum la coș! Acesta e, pe scurt, jaful guvernărilor de dreapta, prezentat în Raportul comisiei parlamentare de
20 aprilie, 20230235
Ieri, 19 aprilie 2023, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Marius Isac, a participat la festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Religie, Cultul Baptist și Cultul Creștin după Evanghelie, care se desfășoară în perioada 19- 23 aprilie 2023, la Reșița.
Evenimentul este organizat de
19 aprilie, 20230465CU CIOARA VOPSITA SI TIRUL SIGILAT!
TIR-urile cu cereale din Ucraina intră în România cu sigiliu pe ele. Țara noastră va permite doar tranzitul acestor TIR-uri, nu și importul cerealelor, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.
România va restricţiona exportul de cereale şi seminţe oleaginoase din
19 aprilie, 20230309
Nesimțirea atinge cote maxime! WC-ul public din oraș zugrăvit cu rahat, la propriu
Polițiștii locali din orașul de la malul Dunării au început o amplă anchetă pentru a identifica făptașului/făptașii’lor care au vandalizat unul din wc-urile publice din zona Falezei Dunării, pereții wc-ului destinat bărbaților fiind
19 aprilie, 20230163Iata anuntul:
Ești tânăr peisagist, pasionat și vrei să lași ceva frumos în urma ta? Vino la Reșița, în echipa noastră, să înflorim orașul!
Informații suplimentare poți obține la sediul Serviciului Public – ’’Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de
19 aprilie, 20230168
10 ani de misiune cu copiii și tinerii din Episcopia Caransebeșului
La sărbătorirea celor 10 ani, de la înființarea Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin a primit "Placheta Aniversară -
10 ani de misiune cu copiii și tinerii din Episcopia
18 aprilie, 20230334HOP SI NEA ION, CA SI EL E OM!
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat linia de est a frontului, unde au avut loc lupte grele, a anunțat marți biroul președintelui, la doar câteva ore după ce Kremlinul a susținut că președintele rus Vladimir Putin a descins în regiunile ucrainene parțial ocupate, Herson și
18 aprilie, 20230295DN 6, cunoscut și ca Drumul European 70, a experimentat perturbări de trafic timp de mai mult de o săptămână din cauza tasării carosabilului produsă de o alunecare de teren la km 397, în apropierea intersecției cu DN 57 Iablanița - Bozovici. Suprafața drumului s-a crăpat pe o distanță de aproximativ 300 de metri, creând o
18 aprilie, 20230344
DE RUGĂ, LA PLIMBARE CU TRENULEȚUL DOTTO
Spre bucuria mai ales a celor mici, Trenulețul Dotto vine la Caransebeș! Când? Chiar în această săptămână, de Rugă, de joi până duminică!
Călătoria cu trenulețul se va face pe traseul Primărie-Parcul Teiuș și retur. Și pentru că e sărbătoare la
18 aprilie, 20230316
Eduard Cristian Zimmermann este un fotbalist român, care joacă pe post de portar la CSM Reșița în Liga a III-a. Pe plan internațional, are prezențe la națională pentru România U21. Wikipedia
Anul nașterii: 18 aprilie 1983 (vârsta 40 de ani), Reșița
Echipă actuală: CSM Reșița
15 aprilie, 20230383Cu prilejul Sfintelor Sarbatori Pascale, redactia Carasanul va ureaza, multa, multa sanatate, noroc si fericire cu pace sufleteasca si implinirea tuturor dorintelor!
13 aprilie, 20230311
Fermierii români din întreaga țară au ieșit în stradă disperați că vor ajunge la sapă de lemn. Tractoarele și utilajele agricole au părăsit câmpurile și au ajuns pe străzile marilor orașe. Este dovada că agricultura României este într-o situație de criză, iar oamenii au ajuns să protesteze din disperare
12 aprilie, 20230877DIN FERENTARI IN OBOR/ NU-I ALTUL CA NICUSOR!
Primarul Nicuşor Dan a declarat că este interesat să candideze pentru un nou mandat la conducerea Primăriei Capitalei, afirmând că nu vede o altă persoană „care să reuşească să se opună mafiei imobiliare”, relatează Agerpres.„Alegerile vor fi peste mai mult de un an şi
12 aprilie, 20230187Un nou târg de adopții pentru câinii fără stăpân din Moldova Nouă are loc săptămâna aceasta, 10.04.2023-13.04.2023, acţiunea demarată de Primăria orașului Moldova, prin Serviciul Public de Gestionare a Câinilor fără stăpân având drept scop, pe de o parte, găsirea unui cămin în adevăratul sens al cuvântului
12 aprilie, 20230229La inițiativa primarului orașului Moldova Nouă, Ion Chisăliță, mai mulți primari din județul Caraș-Severin, alături de reprezentanți ai Consiliului Județean Caraș-Severin și cei ai Aquacaraș S.A. , au efectuat o vizită de lucru la administrațiile publice locale din Serbia, scopul principal al întrunirilor constând în
12 aprilie, 202301666
TRAMVAIUL CARE POATE SCRIE ISTORIE LA RESITA>
Solutia tramvaiului suspendat o gasim in cateva orase din europa (vezi Wuppertal – Germania), dintre aceste solutii cea mai deosebita este pe deasupra unei ape/rau. La Resita, aceasta solutie se pliaza de minune, Barzava strabate orasul de la un cap la altul.
Cateva dintre avantajele
11 aprilie, 20230426N-AVEM BANI NICI DE OPINCI, DAR CUMPARAM F-35!
Preşedintele Klaus Iohannis a condus, marţi, şedinţa CSAT, la Palatul Cotroceni. Agenda reuniunii s-a axat, în principal, pe situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi pe implicaţiile pentru România, pe fondul celor mai recente evoluţii, în contextul agresiunii Rusiei
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, esti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii.AcceptăCiteşte mai mult
Politica de Confidențialitate & Cookie
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.