6 iulie, 20150133
„Examenul maturităţii’’ este examenul care în ultimii ani a dat bătăi de cap absolvenţilor de liceu. Introducerea camerelor video a făcut ca promovabilitatea să scada drastic. Anul 2015 le-a adus acestora ceva nou...supravegherea audio dar şi corectare subiectelor în alt judeţ.
Metodele
1 iulie, 2015066
O nouă campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice, așa-numitele DEE-uri, va fi organizată de Primăria Municipiului Reşiţa, în colaborare cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec. Campania are loc sâmbătă, în 4 iulie. În categoria echipamentelor electrice și electronice sunt incluse deşeuri
24 iunie, 20150147
Primăria municipiului Reşiţa şi Consiliul Local au definitivat programul privind tradiţionala manifestare„Zilele Reşiţei şi Ruga Bănăţeană”, care se desfăşoară anual cu ocazia praznicului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, patronii spirituali ai oraşului. Sărbătoarea va avea loc în perioada 25-28 iunie.
18 iunie, 2015081
ANAF a dezlănțuit ,,jihadul,, recuperărilor de creanțe datorate către CASS a persoanelor care au realizat venituri din convenții civile, persoane fizice autorizate sau cedarea în folosință a bunurilor. Pe înțelesul tuturor, toți cei care au realizat venituri suplimentare sunt acum impuși retroactiv începând cu 1
17 iunie, 20150239
O delegaţie a Primăriei Municipiului Reşiţa a participat recent, în cadrul proiectului ,,Flood Prevention – For Better Life Quality”, („Prevenirea inundaţiilor - pentru o calitate mai bună a vieţii”), finanţat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia, la un exerciţiu comun pe tema
16 iunie, 20150189
Mai multe familii din Oraviţa au primit, zilele trecute, în regim de închiriere, o locuinţă ANL. Deşi recepţionat în toamna anului trecut, imobilul nu a fost încă dat în folosinţă. Oamenii nu s-au mutat încă bine şi au apărut deja unele sesizări legate de faptul că la ultimul etaj dar şi la cele de mai jos s-ar
15 iunie, 2015099
După mai bine de două luni, perioadă în care nivelul apei în lacul de acumulare Porțile de Fier 1 a fost scăzut până la un nivel critic punând în pericol atât circulația navală pe Dunăre cât și acvacultura Dunării, de sâmbătă apa a început să crească ușor schimbând imaginile dezolante apărute în urma
9 iunie, 20150180
Apariţia unui mijloc de tranport transdunărean, un bac, în esenţă, între localităţile Moldova Nouă şi Golubac, din Serbia, era estimată pentru toamna acestui an. Pare-se, însă, că proiectul european transfrontalier de aproximativ 2,5 milioane de euro, derulat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, în parteneriat cu
9 iunie, 2015098
Ieri 8 iunie, pentru a doua oară consecutiv de la catastrofa naturală care a lovit Golubăc-ul, membrii ai partidului Verde Moldova Nouă au fost prezenți la Golubăc. ,,Am făcut o mică donație pentru Agenția de turism din cadrul Primăriei Golubăc, grav afectată în urma inundațiilor din luna mai. Mai mult simbolică, dar
26 mai, 2015069
Nicolae Miu Ciobanu, prefectul judeţului Caraş-Severin, crede că poluarea generată de fostele iazuri de decantare ale Moldomin SA, Boşneag-Tăuşani este o problemă care poate fi rezolvată cu doar aproximativ un milion de lei. De ani de zile, ONG-uri de profil, societatea civilă, în general, atât cât mai există ea, presa,
25 mai, 20150103
De săptămâna viitoare, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației în Monitorul Oficial va avea loc înscrierea pentru examenul de maturitate.
Examenul de Bacalaureat 2015 se va desfășura conform Metodologiei care a funcționat și anul trecut, deci camerele video se mențin în sălile de examen, iar absolvenții de
22 mai, 20150184
În fiecare an în luna mai sărbătorim Ziua Eroilor care, de această dată, a coincis cu Ziua Înălțării Domnului, mare sărbtoare națională a românilor în memoria soldaților căzuți pe câmpul de luptă de-a lungul timpului pentru libertate, credință și dreptate. În semn de recunoștință pentru soldații căzuți
12 mai, 20150108
De mai bine de o lună lacul de acumulare al Dunării este foarte scăzut. Motivul nu îl cunoaştem cu adevărat..ba că se lucrează la Cetatea Medievală din Golubăţ-Serbia, ba că sunt probleme la hidrocentrala Porţile de Fier 1. Toate instituţiile abilitate să ofere răspunsuri pe acestă temă tac mâlc. Doar o parte
12 mai, 20150319
La aceasta ora in biroul vicepresedintelui Consiliului Judetean Caras-Severin, Ionesie Ghiorghioni, se afla mai multi procurori DNA Timisoara care il audiaza si fac perchezitii cu privire la o posibila infractiune de trafic de influenta contra sumei de 20.000 lei. In cauza se fac perchezitii paralele la apartamentul de serviciu din
29 aprilie, 2015081
Astăzi, 29.04.2015, s-a întrunit Consiliul local Moldova Nouă în şedinţa Ordinară, având pe ordinea de zi 13 proiecte toate iniţiate de Primarul localităţii Lupu Matei care, de altfel, nici nu a fost prezent pentru susţinerea proiectelor. Două proiecte au fost discutate mai aprins. Primul, cel referitor la ,,planul de
29 aprilie, 20150163
Primarul comunei Fârliug, Ioan Borduz a primit ordin de încetare a funcţiei, ca urmare a sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, rămasă definitivă prin decizia penală a Curţii de Apel Timişoara. În aceste condiţii, prefectul judeţului Caraş-Severin a emis marţi, 28 aprilie a.c., ordinul de
29 aprilie, 20150105
Veteranii de război din Caraș-Severin au primit diplome de excelență, din partea administrației județene, la manifestarile prilejuite de marcarea zilei lor. A fost un moment emoţionant,
”Din păcate, nu suntem în stare să facem atât cât ar trebui pentru cei care au luptat în cel de-al doilea Razboi Mondial, a spus
27 aprilie, 2015087
Reprezentanţii autorităților județene din Caraș-Severin se pregătesc deja pentru a putea accesa proiecte pe programul InterReg, ce va fi lansat în această toamnă, pentru perioada 2015 – 2020.
”Am efectuat o vizită în Serbia, zilele trecute, unde am avut o întâlnire cu primarii municipalităților Veliko Gradiște,
3 aprilie, 2015059DN 57 tulbura apele in Clisura..
Închiderea temporară până la o dată nespecificată a DN 57 Moldova Nouă -Orșova creează mari probleme orașului Moldova Nouă, transporturile de mărfuri și călători către sudul țării fiind blocate sau sistate până la redeschiderea acestuia . Varianta ocolitoare nu reprezintă
3 aprilie, 2015093Mai mulți profesori din Moldova Nouă, membrii ai sindicatului ”FEN„ s-au plâns că banii primiți pentru restanțele salariale câștigate în instanță sunt mai mici decât cele ale colegilor lor din alte orașe ale județului, ei primind doar în jurul a 3000 de lei, pe când, profesorii de la Reșița, spre exemplu, au primit
3 aprilie, 20150105
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde și prefectul județului Nicolae Miu Ciobanu au semnat vineri, 3 aprilie a.c., un proiect de Hotărâre de Guvern prin care se solicită finanțare pentru consolidarea Drumului Național 57, Moldova Nouă – Orșova, din fondul de rezervă al
1 aprilie, 2015173
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale că astăzi, 01.04.2015, începând cu ora 20.00 circulația rutieră este închisă, până la o dată ce va fi comunicată ulterior, pe DN 57, km 65+600, între localitățile Svinița și Berzasca.
1 aprilie, 20150120
Consiliul Judeţean Caraş-Severin va contribui la majorarea capitalului SC Skylift SRL, într-o asociere cu Consiliul Judeţean Timiş şi primăria Văliug, în ideea de a face pârtia principală a muntelui bănăţean complet funcţională. Suma cu care contribuie CJ Caraş-Severin, e de 300.000 de lei, spune preşedintele Sorin
24 martie, 2015060
Apariţia a două multinaţionale în Oraviţa şi Moldova Nouă care au ca obiect de activitate fabricarea unor componente auto a fost cel mai bun lucru care s-a întîmplat după revoluţie în condiţiile în care industria minieră a fost singura soluţie economică reală pentru aceste oraşe .
Apariţia acestor
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, esti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii.AcceptăCiteşte mai mult
Politica de Confidențialitate & Cookie
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.