PROSTANACUL ISI FACE CURAJ
Mircea Geoană reacționează după ce în spațiul public a apărut informația potrivit căreia a fost băgat în ședință de milionarii lui Florian Coldea. Întâlnirea a avut loc într-un complex de lux din Bran și a fost organizată chiar de Secretarul General Adjunct al NATO. Acolo, potrivit presei, Mircea Geoană și afaceriștii controversați ai statului paralel au pus la punct direcțiile pentru bătălia din toamnă. Potrivit jurnaliștilor, Geoană își va anunța candidatura după summitul NATO de la Washigton, care va avea loc între 9 și 11 iulie. Asta-i ca masinile second-hand!Doar impins de la spate se urneste!
DEGEABA AI MASINA/ DACA N-AI BANI DE BENZINA!
Carburanţii se scumpesc, din nou, de 1 iulie, după ce s-au ieftinit, în ultimele săptămâni. Guvernul a decis, încă de la sfârşitul anului trecut, să crească accizele la benzină şi motorină, în două etape.Prima etapă a avut loc la 1 ianuarie. Atunci, preţurile la pompă au crescut, imediat. Benzina s-a scumpit cu 29 de bani pe litru, iar motorina cu 26 de bani pe litru, în comparaţie cu sfârşitul anului trecut.Conform calendarului stabilit de autorităţi, a doua majorare a accizelor la carburanţi va avea loc la 1 iulie.Astfel, ca urmare a creşterii accizei, litrul de benzină va fi mai scump cu 36 de bani, iar cel de motorină, cu 33 de bani. Dacă adăugăm şi TVA de 19%, atunci litrul de benzină va costa mai mult cu circa 43 de bani, iar cel de motorină, cu circa 40 de bani, potrivit calculelor Economedia.Preşedintele Asociaţiei Benzinarilor Particulari, Ion Tache, a declarat, pentru Economedia: „Această creştere va fi în jur de 50 de bani pe litru, plus, minus. Dacă vor fi benzinari care vor creşte mai mult, nu ştiu cât va ţine. Piaţa îi va taxa. Vor fi taxaţi şi de către consumatori. Probabil că de data aceasta şi Consiliul Concurenţei va trebui să intervină”.Economiştii pun necesitatea majorării accizelor la carburanţi mai ales pe seama situaţiei bugetare. Numai în primele patru luni, deficitul bugetar a urcat la 57,2 mld. lei, respectiv 3,24% din PIB, în condiţiile în care ţinta pentru totul anul e de 5% din PIB.Scumpirea carburanţilor de la 1 iulie ar veni după ce preţurile la pompă au scăzut, în ultimele săptămâni.De exemplu, în ţară, pe 16 iunie, litrul de benzină costa, în medie, 6 lei şi 96 de bani, cu 28 de bani mai puţin decât pe 16 mai, potrivit statisticilor Peco-Online, consultate de Economedia. Cel de motorină s-a vândut, în medie, cu 7 lei şi 2 bani, cu 19 bani mai puţin decât în urmă cu o lună, conform sursei citate.Preţurile la pompă au scăzut în contextul în care cotaţia barilului de petrol Brent a coborât în ultima vreme şi a ajuns, pe 4 iunie, la 76,2 de dolari, cel mai mic nivel din luna ianuarie. În ultimele zile însă, cotaţia a crescut uşor şi a ajuns la circa 80 de dolari pe baril.Astfel, pentru un plin cu 50 de litri de benzină, de la 1 iulie, şoferii ar putea plăti în plus faţă de preţurile din 16 iunie, cu 21 de lei şi 50 de bani, iar pentru un plin cu 50 de litri de motorină, cu 20 de lei.Experţii în energie nu exclud ca preţurile la pompă să crească şi mai mult pe durata verii, mai ales că e perioada concediilor, iar consumul creşte.În prezent, aproape jumătate din preţul de la pompă e reprezentat de taxe.Daca pe piata mondiala benzina s-ar da gratis, poate, dar repetam, poate Guvernu ar scadea pretul la pompa cu un ban, doi!
DESI NICIUNUL NU VA FI ALES, CIUCA SI CIOLACU SE CEARTA PE DATA ALEGERILOR!
Conflictul de la vârful coaliției PSD-PNL, pe tema datelor alegerilor prezidențiale, ia amploare. După ce Marcel Ciolacu l-a atacat direct pe Nicolae Ciucă, liderul PNL răspunde la fel de contondent.PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu, ar dori ca alegerile prezidențiale să aibă loc în septembrie, așa cum s-a stabilit de principiu înainte de alegerile locale. În schimb, liberalii s-au răzgândit și vor ca alegerile prezidențiale să aibă loc în decembrie.Atacul lui CiolacuDupă zile întregi de negocieri interne și declarații publice, Marcel Ciolacu i-a transmis lui Nicolae Ciucă un mesaj dur, afirmând că „onoarea nu este doar pe panouri”, cu referire la panourile cu Nicolae Ciucă promovat drept candidat la alegerile prezidențiale.„Abordarea mea ca președinte PSD este clară: nu s-au ținut de cuvânt. Onoarea nu este doar pe panouri, trebuie să fie și în discuțiile din coaliție. Nu mai avem Miliție, avem Poliție – România s-a schimbat fundamental și noi, politicienii, trebuie să ne adaptăm. Ca prim-ministru voi discuta cu toate partidele, dacă nu se ajunge la un consens, calendarul rămâne și asta vom face”, a declarat Marcel Ciolacu.Cand doi se cearta, Simion castiga!
CU PENSIA PE UN AN POTI LUA UN BILET LA MECIUL ROMANIA –OLANDA!
E bătaie pe biletele de la meciul România – Olanda, care se joacă marți la Munchen. UEFA nu a încărcat încă pe platforma oficială cele 7000 de bilete rezervate fanilor români, iar suporterii caută soluții pe alte platforme sau rețele de socializare. Prețurile pornesc de la 300 de euro pe un bilet și ajung chiar și la 4500 de euro. Au apărut speculanții și escrocii, așa că, pentru a fi siguri, suporterii cumpără bilete doar față în față. Mulți suporteri vor să plece către Munchen chiar din această seară. Chiar dacă nu au bilete, speră că vor găsi până marți. Cei mai norocoși au reușit să cumpere bilete. Doar la supra preț. Prețurile de pe platformele microbiștilor sau pe rețele de socializare pornesc de la 300 de euro și ajung și la 4500 pentru categoria VIP Lounge. Atenție, însă, la speculanți și șarlatani! Bugetele pe care și le alocă suporterii pentru meciul de marți variază între 5-600 de euro și 1000-1500. Cu tot efortul pe care îl fac, mai ales financiar, pentru a ajunge la meciul naționalei, suporterii spun că merită.Naţionala condusă de Edward Iordănescu va înfrunta echipa Olandei în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal marți, 2 iulie, pe Football Arena din Munchen, de la ora 19:00.România a câştigat Grupa E a competiţiei, iar Olanda s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D.Tricolorii au trecut pentru a doua oară de faza grupelor, după ediţia din 2000, însă acum au reuşit să termine pe primul loc.Macar pentru sacrificiile suporterilor ar trebui sa-i batem pe olandezi, sa le sune portocalele-n cap!
IN HARGHITA A PLOUAT IN DUSMANIE
Mai multe gospodării au fost inundate și peste 17.000 de metri pătrați de curți au fost măturați de ape în comuna Bilbor, cea mai bogată așezare din județul Harghita în privința izvoarelor de apă minerală tămăduitoare.În urma ploilor abundente, s-au format torenți pe versanți, iar râul Bistricioara și afluenții săi au ieşit din matcă.
Un localnic a suferit atac de panică atunci când a văzut revărsarea apelor peste casă.
Zona de nord a județului Harghita a fost ieri seară sub cod galben de averse torențiale.Exact cum zice un vechi proverb unguresc: Ce e mult, e prea mult!
TREN CU O MICA INTARZIERE: 20 DE ORE!
Călătorie cu peripeții pentru pasagerii unui tren care traversa țara de la est la vest. După ce au plecat din Mangalia cu o întârziere de peste 100 de minute, călătorii unei garnituri cu destinaţia Oradea au adunat pe drum şi alte întârzieri din cauza restricțiilor de circulaţie. De parcă nu ar fi fost suficient, cu o oră înainte să ajungă la destinație, locomotiva a luat foc. Aşa că pasagerii ghinioniști au îndurat și o căldură insuportabilă în câmp, până la remedierea defecțiunii. Calvarul lor s-a încheiat după 20 de ore.Incendiul a izbucnit la ieșirea din gara Chișineu-Criș, în plin câmp. Nu au fost flacări, ci doar coloane de fum înecăcios. Cei aproximativ 120 de călători au fost nevoiți să iasă din vagoane și să aștepte în soare stingerea incendiului. Unii dintre ei erau pe drum de peste 20 de ore. Au primit din partea CFR o jumătate de litru de apă și un corn. Cum afară căldura era toridă, mulți au mers pe jos către gara din Chișineu-Criș, pentru a-și reumple sticlele cu apă. Pompierii sosiți la fața locului au constatat că necurățarea coloanelor de aerisire din locomotivă a dus la producerea incendiului. Locotenent colonel George Pleșcă, șeful centrului operațional din Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad: Locomotiva nu a putut fi decuplată de la vagoane. S-au autoevacuat sau au fost evacuate de către pompieri aproximativ 120 de persoane. Nu sunt înregistrate victime. După ce a stat aproape două ore în camp, trenul a fost împins cu tot cu locomotiva defectă în gara Chișineu-Criș . Acolo i s-a atașat o altă locomotivă pentru a continua drumul către Oradea.Calatorii cred ca daca ar fi luat-o pe jos, ar fi ajuns mai repede!
PUTIN UMOR
-
„Deoarece uitase să-şi ia ochelarii, Einstein îi ceru chelnerului să-i citească lista cu meniuri. Acesta îi răspunse prompt:
– Nu pot, domnule! Nici eu nu ştiu citi. Sunt analfabet ca şi dumneavoastră“
-
„Unde ai fost maestre, de te-ai udat în halul acesta? Se adresă gazda celebrului savant Hermann Oberth.
– Păi nu mi-aţi propus să rămân peste noapte la voi deoarece afară plouă?
– Ei şi?
– Nu aveam pijamaua la mine şi m-am dus după ea acasă“.
-
„Un spaniol bogat veni la Paris, ca Picasso să-i facă portretul, în perioada cubistă. La înapoierea în ţară, vameşii au considerat că pictura nu e un portret, ci schiţa unei maşini secrete. Fiind consultat un inginer, acesta se pronunţă astfel:
– Dacă-i maşină să fiţi liniştiţi, ea nu va funcţiona niciodată“.
-
„- Ştii că te-am căutat ieri? Îl întreba un prieten pe marele umorist Tănase, căruia îi desenase cu creta un măgar pe poartă.
– Da, când am venit acasă ţi-am găsit cartea de vizită!“
-
„Fiind flatat mereu de un pisălog care-l compara cu Caragiale, Tudor Muşatescu ripostă:
– Da, avem amândoi câteva ceva din Caragiale: eu din spiritul lui, matale din personaje“.
-
„- Maestre, după ce aţi ajuns la extraordinara abilitate tehnică la care sunteţi, mai aveţi nevoie de studiu? Îl întrebă o contemporană pe marele compozitor şi pianist A. G. Rubinstein.
– Dacă nu aş studia o zi, mi-aş da imediat seama; dacă n-aş studia două zile, v-aţi da şi dumneavoastră seama, dar dacă n-aş studia trei zile la rând şi-ar da seama tot publicul“.
„- Domnule Racoviţă, puteţi să-mi spuneţi de ce în saloanele bogaţilor se pot întâlni savanţi, dar invers nu, I se adresă un ministru care-l invitase la masă pe marele savant şi explorator.
– E simplu, răspunse musafirul. Savantul cunoaşte valoarea bogăţiei, dar bogătaşul nu are idee de valoarea ştiinţei“.
-
„- Cât mă costă? Întrebă Paganini pe vizitiul care-l dusese până la concertul din seara respectivă.
– Douăzeci de franci!
– Cum, s-au scumpit trăsurile?
-Nu, dar când câştigaţi 4.000 de franci cântând numai pe o singură coardă, puteţi plăti şi 20 de franci unui birjar prompt.
– Uite ce-i! Ia deocamdată doi franci şi ceilalţi îi vei primi când vei reuşi să mă duci pe o singură roată, îl atenţionă celebrul violonist“.
-
„În timpul său liber, marele chimist Mendeleev avea pasiunea realizării unor obiecte utile: rame pentru tablouri, geamantane ş.a. Materialele necesare şi le procura de la un negustor din piaţa centrală. Într-o zi, un localnic văzându-l plecând cu aceste materiale, se adresă negustorului:
– Cine-i bărbatul acesta impozant?
– A, e renumitul fabricant de geamantane din oraşul nostru“.
-
„- Ce norocos e Rossini! Deşi fără talent, are succese nemaipomenite! Zise un muzician de mâna a patra, plin de invidie. Auzind cele spuse de acesta, Rossini replică:
– Ce ghinionist şi domnul X! E plin de talent şi n-are niciodată succes!“
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.