Fostul cancelar austriac Sebastian Kurz, găsit vinovat de falsă mărturie . A fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare! Decizia nu este definitivă.
Fostul cancelar conservator austriac Sebastian Kurz a fost găsit vinovat de falsă mărturie, în urma unui proces în care a fost acuzat că a minţit în faţa unei comisii parlamentare în timp ce era încă în funcţie, relatează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
„Sebastian Kurz este vinovat”, a declarat judecătorul la Viena, condamnându-l la opt luni de închisoare cu suspendare, la cererea procurorului care a iniţiat procedura.
Fostul cancelar va face probabil apel, un proces care ar putea dura ani de zile, notează Politico. Între timp, este puțin probabilă o revenire politică pentru Kurz, care acum lucrează ca și consultant în sectorul privat.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.