CINEVA VA POARTA DE GRIJA
Sunteţi foarte emoţionat de atitudinea persoanei iubite, care vrea să vă menajeze. Aveţi, într-adevăr, foarte mult de lucru şi va trebui să munciţi cot la cot. Aveţi motive de supărare din cauza atitudinii unor apropiaţi. Fiţi diplomat şi răbdător, numai astfel veţi reuşi să treceţi cu bine peste micile probleme apărute pe neaşteptate.
ACTIVITATE INTENSA
Drumuri scurte, întâlniri cu cei apropiaţi, rezolvarea corespondenţei, telefoane, iată câteva activităţi pentru acest sfârşit de săptămână. Stresul vă poate afecta sănătatea. Dacă aveţi îndoieli, încercaţi să evaluaţi cât mai corect situaţia. Oricât de multe probleme apar, vă reînnoiţi permanent energia şi rămâneţi bine dispus.
NU E CAZUL SA INTRATI IN PANICA!
Nu e chiar sfârşitul lumii, chiar dacă aşa vi se pare. Încercaţi să vedeţi lucrurile fără să vă implicaţi prea mult şi veţi vedea că gândiţi de multe ori prea prăpăstios. Încercaţi să fiţi mai tolerant şi renunţaţi la veşnica dvs. îndoială. Criticaţi-i mai puţin pe cei din jur, până nu rămâneţi singur-singurel. Bucuraţi-vă de compania celor dragi.
SUNTETI INTRE CIOCAN SI NICOVALA!
Va trebui să faceţi un compromis între carieră şi familie. Veţi fi pus într-o situaţie delicată din care veţi încerca să ieşiţi cu faţa curată. Dacă vă agitaţi prea mult veţi face gafe.Recomandabil ar fi sa va dozati eficient eforturile si sa actionati doar in directia propusa fara sa va risipiti in lucruri inutile!
CHINUIT DE GANDURI NEGRE
O acţiune de anvergură la serviciu vă abate gândurile de la chestiunile personale, care nu vă dau pace. Gândul geloziei vi se înfiripă pe nesimţite în suflet şi nu slăbeşte deloc. Ziua aceasta vă este favorabilă, chiar dacă posibilităţile de progres par modeste. Ar putea fi vorba de invitaţii plăcute. Şarmul afişat în public poate atrage simpatii numeroase.
LINISTE IN SANUL FAMILIEI!
Încercaţi să vă petreceţi ziua acasă şi să faceţi ce vă place iar grijile să le lăsaţi pe seama celorlalţi membri ai familiei. Veţi fi de mai mult ajutor dacă veţi fi sănătos şi plin de energie. Aveţi o mulţime de planuri şi nu trebuie să aveţi rezerve în a le comunica şi celorlalţi. Informaţiile pe care le veţi primi vă entuziasmează, dar deocamdată nu e cazul să le folosiţi.
CINEVA VA SACAIE! IGNORATI-L!
Un străin vă creează probleme şi nu este exclus să vă facă o scenă în public. Nu aveţi motive de tristeţe. Capul sus şi mergeţi înainte chiar dacă aţi întâmpinat un obstacol. Este momentul să vă puneţi la punct corespondenţa şi să reînnoiţi relaţiile cu anumite persoane, dacă vreţi să vă rezolvaţi mai repede problemele. Astfel, veţi ajunge la zi cu totul.
DIFICULTATI FINANCIARE NEPLACUTE!
Se pare că aţi ajuns la fundul sacului. Ar fi bine să vă calculaţi cu mai multă atenţie priorităţile. La urma urmei, vremurile sunt aşa cum sunt, iar banii nu se găsesc pe toate drumurile. Astăzi ar fi bine să evitaţi activităţile care vă suprasolicită fizic şi intelectual, dacă vreţi să vă remontaţi repede. Fiţi prudent şi cu declaraţiile pe care le faceţi unei persoane de sex opus.
FURTUNA TRECATOARE.DUPA PLOAIE VINE SOARE!
Pentru toţi aceia care au o relaţie sentimentală solidă, posibilele „furtuni” nu vor fi decât încercări ale sorţii prin care să reuşiţi să vă demonstraţi trăinicia legăturii. Nu încercaţi să vă impuneţi punctul de vedere. Poate ceilalţi nu vor fi impresionaţi de această atitudine. Dacă aveţi o dilemă, cereţi sfatul unei persoane mai în vârstă.
MOBILIZARE DE FORTE
Aveţi nevoie de puţină izolare pentru a vă recăpăta forţele, întrucât vă aşteaptă o perioadă nu tocmai uşoară. Încercaţi să evitaţi orice discuţie în contradictoriu. Vă enervaţi din orice şi interpretaţi orice intenţie bună. O ieşire spre seară cu prietenii vă va readuce buna dispoziţie.
BALANTA POZITIVA!
Relaţia cu partenerul devine pe zi ce trece mai serioasă. Aveţi încredere unul în celălalt şi chiar începeţi să faceţi planuri de viitor. Nu daţi atenţie bârfelor. Balanţa de venituri şi cheltuieli este într-o continuă evoluţie dinamică. Primiţi bani la care nu vă aşteptaţi dar pe care îi cheltuiţi destul de repede.
AVETI SOLUTII ORIGINALE!
Vă manifestaţi originalitatea în cele mai neaşteptate situaţii, fără să aşteptaţi să fiţi apreciat, cu toate că le oferiţi soluţii pentru problemele cele mai acute. Vi se cere de către rude să faceţi un drum şi consideraţi că aveţi alte lucruri mai bune de făcut, însă până la urmă cedaţi. Aveţi impresia că ceilalţi profită de munca dvs.
ZODIE FAVORIZATA-SAGETATOR
O ZI CU NOROC!
Momentul e norocos şi în muncă şi în relaţiile intime, dar, dacă provocaţi schimbări, asiguraţi-vă că ce vreţi să obţineţi merită eforturile depuse.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.