RABDARE SI IAR RABDARE!
Rezultatele pe care le aşteptaţi întârzie să apară, ceea ce vă nelinişteşte şi vă nemulţumeşte totodată. Încercaţi să aveţi mai multă răbdare. Aveţi tendinţa de a miza totul pe o singură carte, ceea ce vă poate duce la un eşec de proporţii. Ţineţi cont de sfaturile unei persoane mai în vârstă din familie.
POSIBILE NEGOCIERI
În prima parte a zilei este chiar posibil să participaţi la o negociere, în cadrul căreia să puteţi profita de obţinerea unor informaţii confidenţiale. Ziua de astăzi va fi propice relaţiilor afective. Veţi avea de rezolvat, însă, nişte probleme legate de nişte acte, acre vă vor lua mult timp. Atenţie la sfaturile pe care le primiţi!
EVENTUALA CREDITARE!
În cursul dimineţii, este posibil să primiţi o sumă de bani care înviorează bugetul familiei. S-ar putea chiar să intraţi în posesia unei moşteniri sau să primiţi un credit. Ziua de astăzi va fi propice relaţiilor afective. Veţi avea de rezolvat, însă, nişte probleme legate de nişte acte, acre vă vor lua mult timp. Atenţie la sfaturile pe care le primiţi!
VA TREZITI SINGUR PE BARICADA!
Partenerul v-ar putea căuta, probabil prin telefon, pentru a vă da nişte veşti. Cu toate că acestea nu vor avea darul de a vă schimba în mod fundamental viaţa. Aveţi tendinţa să fiţi excesiv de critic la serviciu. Vă ambiţionaţi să rezolvaţi o problemă complexă şi vă deranjează lipsa de interes a celorlalţi.
NU PROMITETI NIMIC!
Aveţi o zi grea, cu multe probleme de rezolvat, dar sunteţi în formă excelentă şi reuşiţi să faceţi faţă. Situaţia financiară nu este prea bună, dar nu e cazul să vă îngrijoraţi. S-ar putea să primiţi o veste proastă, care vă afectează viaţa sentimentală şi vă pune serios pe gânduri. Ar fi bine să fiţi prudent şi să nu faceţi promisiuni.
SUNTETI OARECUM IMPRASTIAT
Gândurile vă sunt foarte împrăştiate şi nu reuşiţi să vă concentraţi la ceea ce aveţi de făcut. Ideile nu vă lipsesc dar nu este cazul să le puneţi în practică. Dacă vreţi ceva, găsiţi şi modalitatea de a vă realiza dorinţa. Calităţile dvs. ies uşor în evidenţă şi aveţi avantajul că învăţaţi uşor lucruri noi. Nu vă încredeţi în cei ce promit multe.
NU REZISTATI TENTATIILOR!
Aveţi forţa necesară pentru a vă impune voinţa, dar, ca să nu aveţi surprize neplăcute, trebuie să păstraţi echilibrul în tot ceea ce faceţi, altminteri pierdeţi controlul situaţiilor. Aţi văzut un obiect de vestimentaţie care v-a plăcut foarte mult şi faceţi tot posibilul să vi-l cumpăraţi. Dacă v-aţi propus să plecaţi la munte, azi purtaţi discuţii referitoare călătorie.
NU PLECATI URECHEA LA BARFE!
O persoană de sex opus vă menajează şi vă ia apărarea într-o discuţie cu prietenii. Sunteţi optimist şi nu plecaţi urechea la ce spun cei din jur. Dacă aveţi copii, vă vor oferi surprize frumoase, care vor avea ca urmare o realizare importantă. Este o zi potrivită pentru a face planuri de viitor cu partenerul.
STAPANITI-VA REACTIILE!
Speranţele dvs. sunt ancorate în chestiuni financiare. În deplasările pe care v-aţi propus să le efectuaţi vă asumaţi obligaţii suplimentare. Rezervaţi-vă timp şi pentru relaxare! Faceţi o mulţime de drumuri pentru a vă rezolva diverse situaţii cu care vă confruntaţi la serviciu. Chiar dacă nu vă convine, nu trebuie să reacţionaţi în faţa şefului.
AVETI O AGENDA INCARCATA
Vă lăsaţi influenţat de o persoană care este posibil să fie geloasă pe succesul dvs. partenerul devine distant din cauza problemelor de serviciu care îl frământă. Agenda dvs. este foarte încărcată astăzi şi veţi face tot posibilul să rezolvaţi toate problemele. Doriţi să vă plimbaţi cât mai mult, însă timpul nu vă permite.
INTR-O COMPANIE AGREABILA!
Starea de nelinişte, de agitaţie este mai mare decât până acum. Tendinţa de a reacţiona în conformitate cu primul impuls v-ar putea crea neplăceri majore. Astăzi compania dvs. este foarte agreabilă, astfel că puteţi pune în discuţie orice problemă. Sunteţi pe cale de a avea o realizare importantă, dar depinde de diplomaţia dvs.
FLEXIBILITATEA VA E DE UN MARE FOLOS!
Folosiţi-vă la maximum mobilitatea mentală şi de uşurinţa cu care învăţaţi lucruri noi şi profitaţi de oportunităţile create de alţii. Vă gândiţi mult la un prieten. Veţi reuşi să faceţi astfel încât totul să pară uşor şi plăcut şi acasă, şi la serviciu. S-au strâns multe treburi gospodăreşti de rezolvat.
ZODIE FAVORIZATA-BALANTA
SUCCES NEASTEPTAT
Se pare că întâmpinaţi dificultăţi financiare, însă le depăşiţi fără mari probleme. Creativitatea şi originalitatea vă aduc un succes neaşteptat.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.