Dispariția de pe scena politică a mai multor partide politice este unul dintre cele mai importante rezultate ale acestor alegeri locale. I.Popa PNL a făcut curățenie în consiliul local cu un rezultat zdrobitor de 74,41%, urmat de Narcis Chisăliţă PRO CS cu numai 12,48%. Restul nici nu mai contează..Este pentru prima dată în istoria post decembristă când în consiliul local al Municipiului Reșița cetățenii sunt reprezentați doar de două partide. Gluma cu politica locală s-a încheiat la Reșița. Pe termen lung, combinațiile politice făcute până acum de dragul de a încurca un alt lider politic sau de a-l ajuta pe altul plus traseismul politic i-a costat pe toți politicienii locali. Partenerii liberalilor în mandatul 2016/2020, Verzii, au ,,luat-o pe cocoașă,, cel mai rău.. din 3 consilieri acum nu mai au nici unul. Mereu în umbra liberalilor și fără inițiativă astăzi,, plătesc,, incompetența politică obținând un procent de 3,67%. Mai mult, într-un timp foarte scurt, PER-ul chiar dacă nu a intrat în consiliu, obține 4,53%, un rezultat foarte bun. De văzut dacă vor rămâne prezenți pe scena politică locală sau ,,se dau la fund,, până în 2024 și cu o lună înainte de alegeri intră iarăși în politică…Cetățenii au votat Popa dar au și penalizat partidele fără vână în consiliul local și care urmărea mai mult propriile interese și mai puțin agenda cetățeanului.
Într-un cuvânt, prea multe partide de stânga, de dreapta și ecologiste sau de centru stânga….Până ieri politica a fost o afacere pentru liderii locali din Reșița, de astăzi trec în uitare.
1 Comment
,,Buldozerul,, Popa și valul liberal au măturat aproape totul în Reșița! – Carasanul – Banat24
1 octombrie 2020 at 13:41[…] citeste mai mult aici […]