Meteorologii au actualizat, duminică, avertizările de vreme rea valabile în județul Caras-Severin și în țară. Sunt mai multe zone în care este Cod Galben sau Cod Portocaliu de furtuni până la noapte.
De asemenea, potrivit unei informări meteorologice, condiții de instabilitate atmosferică vor fi până miercuri dimineața, iar disconfort termic și temeperaturi maxime de până la 36 grade Celsius vor fi îndeosebi în sud-estul țării.
COD GALBEN: de duminică, 5 iulie ora 12.00 – luni, 6 iulie, ora 3.00
În sud-vestul, centrul și local în sud-estul teritoriului, precum și în zonele de deal și de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 40-50 l/mp.
COD PORTOCALIU: duminică, 5 iulie, orele 12.00 – 23.00
În Oltenia, nordul și nord-vestul Munteniei, sudul Banatului, precum și în jumătatea de sud a Transilvaniei vor fi intervale cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului, vijelii și grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35-40 l/mp și pe arii restrânse 50-70 l/mp.
INFORMARE METEOROLOGICĂ: de luni, 6 iulie, ora 10:00 până miercuri, 8 iulie, ora 10:00
În cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40 l/mp.
În intervalul menționat, îndeosebi în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor atinge 33-36 de grade.
1 Comment
COD PORTOCALIU de furtuni în Caras-Severin și alte județe din țară până la noapte! – Carasanul – Banat24
5 iulie 2020 at 17:16[…] citeste mai mult aici […]