Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sviniţa, în judeţul Mehedinţi, au depistat şase cetăţeni sirieni, care intenţionau să ajungă ilegal în Olanda şi Austria, cu ajutorul a doi austrieci, care acum sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, informează un comunicat transmis sâmbătă de către Poliţia de Frontieră.La cercetări, cetăţenii sirieni au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România, pe jos, fiind preluaţi de cei doi austrieci din apropierea graniţei cu statul vecin. „Aceştia intenţionau să ajungă în Olanda, respectiv Austria, cu ajutorul celor doi bărbaţi, unde urmau să plătească suma de 6.000 de euro/persoană”.
„În data de 13.02.2020, în jurul orei 7,15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sviniţa, judeţul Mehedinţi, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, pe drumul naţional care face legătura între localităţile Sviniţa şi Berzasca, au fost oprite la control două autoturisme, marca Alfa Romeo şi Crysler, înmatriculate în Ungaria şi Austria, în care se aflau mai multe persoane. Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea şoferilor şi a pasagerilor şi au stabilit că într-un autoturism se aflau şase cetăţeni străini, care nu aveau documente asupra lor, iar în celălalt mijloc de transport se aflau doi cetăţeni austrieci, ambii în vârstă de 55 de ani. Având suspiciuni cu privire la scopul prezenţei în zonă, toţi au fost conduşi la sediul sectorului Poliţiei de Frontieră, unde în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei şase cetăţeni străini sunt din Siria, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani şi doi minori de 9, respectiv 12 ani”.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru sirieni, respectiv de trafic de migranţi pentru cetăţenii austrieci.
Dana Predut
Zi de zi,in ochii tai
1 Comment
Doi cetateni austrieci calauze la Dunare,6000 de euro pentru fiecare migrant trecut ! – Banat24
17 februarie 2020 at 23:22[…] citeste mai mult aici […]