Contrabanda cu țigări la Socol, de neoprit!

Contrabanda cu țigări la Socol, de neoprit!

Se pare că nici de Anul Nou sârbesc contrabanda nu se oprește la Socol, Poliția de Frontieră depistând un cetățean ce trecea mai multe țigări de contrabandă pe fâșia verde.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Socol au depistat un cetăţean român care a încercat să introducă ilegal în ţară, pe jos, pe la „frontiera verde”, cantitatea de 500  pachete cu ţigări de contrabandă.
În data de 13.01.2019, în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Socol, judeţul Caraş-Severin, au declanșat o acțiune pe linia combaterii  contrabandei cu țigări, ocazie cu care au observat o persoană care se deplasa pe jos, pe câmp, dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării, în apropierea localităţii de frontieră Zlatiţa, transportând un colet voluminos.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul este cetăţean român, în vârstă de 39 ani, domiciliat pe raza județului Caraș-Severin. În bagajul pe care îl transporta, poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de 500 de pachete cu ţigări, de proveniență Duty Free, pe care acesta intenţiona să le comercializeze pe piaţa neagră din România.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar ţigările, în valoare de aproximativ 6000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Cristian Frant
Zi de zi, in ochii tai

Related Posts

Leave a Reply