Ion Chisăliţă şi Eugen Băleanu, împreună pentru Primăria Moldova Nouă?

Ion Chisăliţă şi Eugen Băleanu, împreună pentru Primăria Moldova Nouă?

Trecerea lui Torma la PSD pune la ,,lucru” politicienii locali care caută soluţii reale pentru scoaterea din primărie a lui Torma. Depopularea oraşului Moldova Nouă se răsfrânge şi asupra numărului de votanţi. Divizarea electoratului, o altă problema majoră pentru partidele mai mici, apariţia unor partide noi Pro România şi USR PLUS, care vor rupe şi ele o bucăţică bună din electorat. Soluţia optimă pentru câştigarea alegerilor sunt alianţele, cel puţin aşa reiese din toate studiile de până acum cât şi din realitatea politică din România ultimilor 20 de ani, în care alianţele au câştigat mereu.
Tot mai dese întâlniri între Ion Chisăliţă şi Eugen Băleanu, Preşedintele Organizaţiei Partidului Verde Moldova Nouă, echipa care a câştigat primăria in 2008,perioada in care orasul Moldova Noua a cunoscut, cea mai mare dezvoltare economica de dupa 1989.
Dacă în 2008 Eugen Băleanu era consilier independent astăzi Băleanu reprezintă un partid, Partidul Verde care în ultimii opt ani a dus cele mai dure lupte în Consiliul Local atât cu Lupu cât şi cu Torma,aspect care complica putin lucrurile..
Ce spune Ion Chisăliţă despre aceste întâlniri politice?
,,Mă întâlnesc cu toate persoanele care sunt implicate în politica locală, sunt interesat de tot ce înseamnă Moldova Nouă şi nu văd ce m-ar putea impiedica.  Da, am purtat discuţii cu dl. Eugen Băleanu căutând soluţii politice reale în vederea unei colaborări locale pentru viitoarea campanie electorală locală care se apropie cu paşi repezi, dar, deocamdată toate aceste discuţii sunt de principiu şi trebuie analizate de către toate structurile de conducere ale PNL şi PV. Propunerea venită din partea d-lui Eugen Băleanu este ideală şi care garantează câstigarea primăriei Moldova Nouă şi anume formarea unei alianţe între PNL şi Partidul Verde la nivel local, listă comună pentru Consiliul Local şi candidat comun pentru funcţia de primar. Formarea unei asemenea alianţe este o premieră, dacă se va concretiza. Sunt multe de clarificat dar deocamdată este bine că avem o soluţie.Moldova Noua este intr-o situatie economica dezastroasa ,si cred ca niciodata nu a trecut prin asemenea momente,,
Dacă Ion Chisăliţă pare mai echilibrat şi calculat, Eugen Băleanu dă tonul în nota lui obişnuită.
,,Discuţiile sunt de principiu şi normale pentru această perioadă, soluţia ideală şi singura pentru câştigarea alegerilor este o alianţă între cele două partide, candidat unic şi listă comună pentru Consilul Local, oameni unul şi unul care doresc cu adevărat binele comunităţii şi nu aşa cum l-a transformat Torma în binele lui şi al apropiaţilor lui. Eu personal, aşa văd lucrurile, sunt multe de clarificat în PNL, nu la Verzi pentru că eu nu am cum să merg pe stradă în campaniile electorale care urmează cu ,,oamenii lui Torma din PNL”, oameni care au făcut atâta rău oraşului timp de trei ani. M-ar înjura pe stradă şi pe mine lumea aşa cum îi înjură toată ziua pe ei. Liberalii, dacă doresc ca dreapta să câştige alegerile în alianţă cu Verzii, urgent curăţenie în partid. Cetăţenii oraşului nu mai pot fi înşelaţi şi nu vor trece cu vederea activitatea acestor oameni care au fost în Consiliul Local şi au participat benevol la distrugerea oraşului, indiferent cine va fi candidat la primărie. Sigur, este o problemă internă a liberalilor şi rezolvarea este în curtea lor. Pentru moment avem o soluţie, trebuie să mai lucrăm la ea, eu pot lucra şi coabita fără probleme  cu Dl Ion Chisăliţă, Moldova Nouă are nevoie de noi doi împreună nu separaţi.”
Interesante poziţii ale celor doi lideri politici, alianţa locală între două partide este o premieră în Banat şi arată maturitatea politică a Verziilor. Vom vedea dacă se va putea realiza, asta ar fi una şi ,,curăţenia din PNL” una la fel de grea. Torma, şi acum dat afară din PNL, este mai puternic în PNL decât Sporea.

Dana Predut

Zi de zi ,in ochii tai

Related Posts

Leave a Reply