”Milanul” din Banat a persiflat ”șepcile roșii” după ce aceștia din urmă au ratat promovarea în prima ligă

”Milanul” din Banat a persiflat ”șepcile roșii” după ce aceștia din urmă au ratat promovarea în prima ligă

Cu un om în minus mai bine de o repriză, Universitatea Cluj s-a înclinat, vineri, pe terenul “Milanului din Banat”, în partida care a deschis noua ediţie a ligii secunde.

Universitatea a irosit două ocazii bune în startul meciului, ambele prin golgheterul său din sezonul trecut, Cristi Gavra (14, 17), dar a întâmpinat mari probleme la fazele fixe, totul culminând cu eliminarea lui Kay, din finalul primei reprize.

”Din păcate am rămas în 10 oameni, greșeală nepermisă a lui Kay.  Ne-a făcut meciul mai greu, am întâlnit o echipă care a reușit să țină de minge, să se lupte mai mult cu noi. Ne-a fost mult mai greu să ajungem în fața porții și chiar și așa ne-am creat câteva oportunități. Din păcate, chiar dacă am lucrat la acest aspect și știam cum bat loviturile libere, am luat 2 goluri pentru că nu am făcut marcaj” a declarat și antrenorul Cristian Dulca după meci.

La un corner bătut de Vădrariu, la bara a doua, Ehmann a reluat în plasă, de lângă Mendes, iar execuţia sa a făcut inutil efortul lui Firmino, care n-a izbutit să respingă balonul de pe linia porţii (min. 34). Jocul a curs repede în jumătatea adversă, acolo unde Gavra a centrat perfect pentru Florescu, mijlocaşul oaspeților a trimis cu capul, însă Zimmermann s-a întins şi a intervenit spectaculos (m 35). După doar cinci minute, Kay l-a faultat din postură de ultim apărător pe Ene, fundaşul central a văzut, automat, al doilea cartonaş galben, iar lucrurile se complicau serios pentru “studenţi”.

În zece oameni, “U” a fost aproape de egalare în partea a doua, prin Firmino, cel care a tras de la peste 20 de metri, lateral dreapta, cu pământul, dar goalkeeper-ul Reşiţei s-a remarcat din nou şi a respins în corner (61).

Întâlnirea a fost decisă în ultimul sfert de oră, când, la o lovitură liberă din banda dreaptă, executată de Cristea, Vasiu s-a înălţat şi a trimis sub transversală, pentru ca la ultima fază parada lui Dur-Bozoancă să limiteze proporţiile scorului, CSM-ul fiind la câțiva cm de 3-0.

Etapa viitoare, elevii lui Cristi Dulca vor întâlni Viitorul Pandurii Târgu Jiu (fosta ACS Energeticianul, prima sub linie sezonul trecut), într-o partidă care se va juca pe stadionul “Tran-Sil”, din Târgu Mureş iar Metalul va merge la Mioveni pentru o confruntare la fel de disputată ca și cea de la debut.

Conform ţintarului, “Şepcile roşii” ar fi trebuit să evolueze împotriva formaţiei Luceafărul Oradea, dar aceasta s-a retras în ultimul moment din campionat, din cauza problemelor financiare.

“U”: Dur-Bozoancă – Telcean, Kay, Miguel, Berci – Mendes (69, Rafa), Florescu – Firmino, Goga (45, Crăciun), Pop (85, Burghele) – Gavra

CSM Reșița:

” Este un rezultat greu pentru noi, dar acesta este fotbalul! Trebuie să ne revenim, mai sunt atâtea etape și nu putem pretinde că s-a terminat campionatul. De abia acum începe, din păcate noi am început foarte prost și trebuie să remediem toate problemele pe care le-am avut și să câștigăm următorul meci” a mai spus Dulca la conferința de presă din finalul partidei.

”Cu toate că am avut o ieșire la acea fază (a presupusului penalty n.r.) din discuțiile cu suporterii și alți oameni din fotbal, am înțeles că a fost în afară careului.  Mi-am cerut scuze arbitrului după meci și îl felicit pentru această decizie!” a declarat Leontin Doană, antrenorul CSM Reșița, la conferința de presă de după finalul partidei.

Dana Predut
Zi de zi, in ochii tai

Related Posts

Leave a Reply