Liderul PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, a comentat recentele informații apărute în presă potrivit cărora PMP ar urma să fuzioneze cu PNL.
”Este un simplu zvon” spune Popovici care crede că nu poate fi vorba despre ceva serios devreme ce nu s-a discutat nimic de felul acesta în partid.
Dar, dacă se va ajunge aici, Popovici știe ce are de făcut: ”Voi convoca conferința județeană a PMP, pe toți colegii mei și aleșii locali și vom decide împreună dacă vom vota o asemenea fuziune sau nu și, cu acest mandat dat de conferința județeană, vom merge la București unde trebuie organizat un congres dacă s-ar pune problema unei fuziuni, care va trebui aprobată în Congresul Național al PMP”.
Dar, liderul județean recunoaște că ar fi foarte importantă o coalizare a forțelor de dreapta, lucru recunoscut și de Eugen Tomac, care și-ar fi dorit o listă unică la europarlamentare, lucru ce nu a putut fi obținut. ”E greu și când sunt doar două părți implicate, cu atât mai mult cu dreapta de acum, care este foarte fărâmițată, dar ar fi nevoie de unitate” mai spune liderul PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici.
Și Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, spune că totul este un simplu zvon și nu ar trebui luat în seamă. ”În Biroul Permanent Național al PNL nu s-a luat în discuție nicio asemenea variantă, niciodată până acum nu au fost asemenea discuții” spune Marcel Vela.
Situația este extrem de interesantă cu atât mai mult cu cât Ionuț Popovici o critica pe Luminița Jivan pentru că ar ”reînființa USL în Caraș-Severin”, adică o acuza că ar sprijinii liberalii să preia conducerea Consiliului Județean.
Situația ar fi extrem de nefavorabilă lui Popovici care a avut un rol decisiv în înfrângerea lui Marcel Vela în 2016, mergând alături de Silviu Hurduzeu. Iar, în cazul unei fuziuni, Popovici ar deveni coleg cu Marcel Vela și, cel mai probabil, ar pierde și funcția de la Consiliu Județean, dacă noua majoritate va fi PSD-PNL, așa cum sugera chiar el că se negociază.
Cristian Frant
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.