CSM Reșița este aptă de retur. Oprița și ai lui sunt pregătiți să înceapă, așa cum se cuvine, returul Ligii a III-a de fotbal.
Începe greul pentru gruparea din Valea Domanului. Întărită în această iarnă considerabil, echipa din Banat începe cu forțe proaspete un retur ce are miză mare. CSM Reșița “este obligată” să parcurgă returul fără greșeală. Gladiatorii lui Oprița “nu au voie să greșească”, nici măcar un meci.
Rossonerii reiau lupta cu meciul etapei a II-a. Reamintim că prima etapă din Liga a III-a a fost reprogramată din cauza vremii mai puțin prietenoase din ultima perioadă, etapă în care CSM Reșița oricum ar fi stat. Etapa a II-a din retur și cea de-a XVII-a din întreg sezonul competițional, îi aduce pe rossoneri în fața propriilor fani. CSM Reșița are meci ușor, cu ultima clasată. Pe “Mircea Chivu” vine sâmbătă, Becicherecu Mic, echipă ce în tur a fost surclasată de CSM Reșița cu un 8 – 1 .
Înainte de start, în clasament conduce aceeași Șirineasa cu 36 de puncte, urmată de CSU Craiova II și CSM Lugoj, ambele cu 29 de puncte, iar pe 4 se află CSM Reșița cu 27 de puncte. Becicherecu Mic este pe 15 cu – 15 puncte. Șirineasa începe returul tot acasă cu echipa de pe locul 5, Național Sebiș, iar CSU Craiova se duelează cu CSM Lugoj.
Partida CSM Școlar Reșița – Becicherecu Mic este programată sâmbătă, 10 martie, de la ora 15:00, pe stadionul “Mircea Chivu” din Valea Domanului.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.