Pompierii au intervenit la două incendii, în mai puțin de 10 ore, ambele cauzate de coşuri de fum neîntreținute şi necurățate.
Primul incendiu a izbucnit aseară în localitatea Ezeriş, în jurul orei 23:00, la podul unei case, pe o suprafaţă de 20 mp. Pentru stingerea focului au fost trimise două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa. Au ars mai multe materiale şi bunuri depozitate în podul gospodăriei, dar nu s-au înregistrat victime. Valoarea estimată a pagubelor se ridică la aproximativ 8000 lei.
Al doilea incendiu a fost semnalat azi dimineață, puțin după ora 7, în Moldova Nouă. Pompierii secției Moldova Nouă s-au deplasat de urgenţă la faţa locului şi au lichidat rapid incendiul, fiind afectat doar un căprior din apropierea coşului de fum. Din fericire, nici în acest incendiu nu au existat victime omeneşti iar pagubele nu sunt însemnate.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.