Gala de kickboxing de la Reșița a fost “deschisă” de performerii din urbea Bârzavei. Înainte de bătăliile fighterilor, pe scenă au urcat sportivii de top ai municipiului.
Luptători, atleți, gimnaști, înotători și pugiliști, ce la cluburile reșițene s-au aflat ieri în atenția publicului din Sala Polivalentă. În fața unei săli arhipline, performerii Reșiței au fost premiați de municipalitate, pentru rezultatele obținute în anul recent încheiat.
“După premierea olimpicilor reșițeni, de zilele orașului, după cum bine știți, domnul primar i-a premiat pe cei mai buni elevi din municipiul nostru, a venit și rândul celor mai buni sportivi, care ne-au adus rezultate deosebite în anul 2017. Primăria și Consiliul Municipal a alocat o anumită sumă de bani și i-a premiat pe toți cei 20 de sportivi care ne-au adus atâtea bucurii. A fost o ordine, în funcție de rezultatele pe care le-au avut la naționalele de juniori de seniori și la competițiile internaționale. Vlad, probabil într-un clasament oficial va fi pe locul I pentru că este sportivul care a avut cel mai valoros rezultat în 2017”, a declarat viceprimarul Reșiței, Adrian Dacica.
Cel mai bun sportiv al Reșiței și probabil al județului Caraș – Severin, este luptătorul Vlad Caraș, care bineînțeles nu a lipsit de pe scenă.
“Este un rezultat important. Mă bucur că l-am obținut. Locul I la Jocurile Francofoniei este ca un pas înainte pentru mine. Anul 2017 nu a fost foarte bun,dar încerc să îmi fac un 2018 și un 2019 cât mai buni, ca să mă pregătesc pentru olimpiada de la Tokyo”, a declarat luptătorul Vlad Caraș.
O altă luptătoare ce face parte din topul celor mai buni sportivi din oraș și din județ este Diana Franț.
“Premiul obținut astăzi a însemnat o încununare a muncii mele pe anul 2017, care a fost unul bun. Mi-am îndeplinit obiectivele. Am reușit să îmi mențin titlul de campioană națională la 75 de kg”, a spus Diana Franț.
Alături de cei doi luptători, au mai urcat ieri pe scenă pentru a fi premiați, atleții olimpici Marius Cocioran și Narcis Mihăilă, luptătorii Andrei Franț, Adam Babaioana, Florin Gafton și Maria Rusu, atleții Atănăsoaie Cătălin, Alin Sîrbu, Ionuț Dogaru, Bianca Popescu, Valentina Tincu, Daniel Betej și Remus Rădoi, înotătorii Alexandru Ion și Denis Popescu, pugiliștii Costel Ruță și Narcis Enescu, dar și gimnastul Felix Simion.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.