Baza sportivă Muntisport din Parcul Siderurgistului a găzduit în ultima zi a săptămânii trecute, un eveniment de minifotbal inedit. Ascoiația Județeană de Minifotbal, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș – Severin și Inspectoratul Școlar Județean, a organizat duminică, “Cupa Moș Crăciun” la minifotbal, pentru băieți de liceu.
Întrecerea a adunat la start un număr de 6 echipe participante, care la sfârșit au fost răpsălătite cu cupe, medalii și diplome. Au intrat în teren, Liceul Tehnic Cărășan Reșița, Liceul Teoretic “Traian Vuia”, Colegiul Economic al Banatului Montan, Liceul Tehnologic Mihai Novac Oravița, Liceul Teoretic Tata Oancea Bocșa și Liecul Tehnologic Berzovia.
După dueluri, locul 3 a fost ocupat de Colegiul Economic al Banatului Montan din Reșița, iar în finală au ajuns Liceul Teoretic Tata Oancea din Bocșa și Liceul Tehnologic Mihai Novac din Oravița, în final câștig de cauză având ultima dintre echipe.
“Competiția a fost una de bun augur, cu echipe tinere și liceeni care au jucat cu devotement și fair play. Vreau să mulțumesc domnului Dorinel Munteanu pentru faptul că ne-a oferit baza sportivă, Direcției Județene pentru Sport și Tineret și Inspectoratului Școlar Județean Caraș – Severin ”, a declarat președintele Asociației Județene de Minifotbal, Adrian Caracoancea.
La finalul întrecerii, au fost acordate și câteva distincții individuale, pentru cel mai tehnic jucător, golgheter și cel mai bun portar. După festivitatea de premiere, la baza sportivă din Parcul Siderurgistului a sosit și Moș Crăciun.
Related Posts
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Liceul Tehnologic “Mihai Novac” din Oravița, a câștigat cupa “Moș Crăciun” la minifotbal – Carasanul – Banat24
19 decembrie 2017 at 13:46[…] 19 decembrie, 2017 Alina Popescu Sport 0 comments […]