Orașul Bocșa a găzduit recent o tradițională competiție de badminton. Ajunsă la cea de-a VIII-a ediție, “Cupa Bârzava” a fost și anul acesta o reușită a organizatorilor.
“Cupa Bârzava” a adunat la start, tineri jucători din vestul ţării, cărora li s-au alăturat şi competitori din Serbia. La final, locul I pe echipe a fost ocupat de gazdele din Bocşa. Competiția a aliniat la Bocșa peste 80 de jucători de badminton din România și Serbia. “Cupa Bârzava” a avut loc în sala de sport din cartierul “Nufărul”, din Bocșa. Jucători de la cluburi din județele Arad, Caraș – Severin, Hunedoara și Timiș, cu participarea internațională a jucătorilor din orașul sârb Vârșeț s-au intercut la Bocșa pentru medalii. Atât la fete cât şi la băieţi s-a jucat pe trei grupe de vârstă: clasele 1-2, clasele 5-6 şi clasele 7-8, cu meciuri spectaculoase la fiecare secţiune. Toţi antrenorii participanţi au remarcat nivelul tehnic ridicat şi buna organizare a gazdelor din Bocşa.
„Este un bilanț pozitiv obținut de sportivii bocșeni anul acesta, în comparație cu valoarea sportivilor participanți la această competiție. Așteptăm ediția a IX-a cu succes și mai mare”, a declarat antrenorul Cornel Știopu.
La finalul întrecerii, locul I pe cluburi a fost ocupat de gruparea din Bocşa, cu două medalii de aur, cinci de argint şi trei de bronz. Pe poziţiile următoare s-au clasat, Fundaţia Rudolf Walter din Timişoara, CSM Timişoara, clubul din Vârşeţ şi grupările sportive din Şimand, Deta, Arad şi Deva. Au fost acordate şi premii individuale. Cel mai tehnic jucător a fost desemnat Ionuţ Tătar din Şimand la băieţi, respectiv Daiana Rotiş din Bocşa, în competiţia fetelor. Organizatorii au mai acordat şi două distincţii celor mai tineri jucători prezenţi în competiţie, arădeanul David Almaşi şi bocşeanca Maia Boja.
“Cupa Bârzava” la badminton a fost organizată de Primăria și Consiliul Local din orașul Bocșa, Casa Orășenească de Cultură din Bocșa, Clubul Olimpic Bocșa, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș – Severin, cu sprijinul Fundației Umanitare “Triumful Inimii” din Bocșa.
Related Posts
OARE RUSII NE-AU ALES DEJA PREȘEDINTELE?
STIRI PE SCURT.FOARTE PE SCURT.SI PUTIN UMOR!!!
Alegeri Prezidențiale 2024
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » “Cupa Bârzava” la badminton, un real succes – Banat24
14 aprilie 2017 at 10:24[…] citeste mai mult aici […]