CSM Școlar Reșița a devenit lider după ultimul meci disputat în cadrul Ligii a III-a de fotbal. În ultima partidă, rossonerii au avut de luptat cu Becicherecu Mic.
Într-un meci ce a contat pentru etapa cu numărul 11 din acest sezon competițional, al Ligii a III-a de fotbal, disputat în deplasare, Reșița a învins formația din Becicherec cu scorul de 2 – 0 . După reușita de la Becicherec, rossonerii au urcat pe prima poziție în clasament și au 6 victorii legate. Cele șase meciuri câștigate consecutiv, dau echipei reșițene poziția de lider în cel de-al treilea eșalon al fotbalului românesc.
CSM Școlar Reșița este însă în luptă directă cu formația Național Sebiș. Echipa din Sebiș ocupă locul doi în clasament, însă cu aceleași puncte ca ale rossonerilor, 24 la număr. Diferența dintre cele două formații este făcută de golaveraj, care este unul foarte strâns. Ambele echipe au marcat în mod egal, 21 de goluri. Reșița stă însă ceva mai bine la goluri primite, doar 10 la număr, în timp ce Național Sebiș a încasat 12.
La finalul celor 11 etape disputate, CSM Școlar Reșița ocupă poziția de lider, după ce a învins 8 formații și a pierdut 3 meciuri.
Următoarea etapă pentru rossonerii, care sunt tot mai aproape de un vis frumos, numit promovare, este programată sâmbătă, de la ora 14:00, pe stadionul “Mircea Chivu” din Valea Domanului. Reșițenii se vor duela sâmbătă, cu formația Industria Galda de Jos. Adversarii rossonerilor vin după o remiză cu Ripensia. Glada de Jos este a IV-a formație în clasamentul ligii a III-a, cu 20 de puncte în cont.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.