Patronul echipei Metalul Reşiţa, Cătălin Rufă, care deţine 51 la sută din acţiunile echipei, s-a înţeles cu primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, asupra preţului de vânzare al echipei, adică asupra sumei pe care Consiliul Local Reşiţa ar trebui să o pltească pentru ca întreg pachetul de acţiuni să revină administraţiei locale reşiţene. Cel puţin, aşa susţine Cătălin Rufă.
Propunerea a venit din partea lui Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, care, în sezonul trecut, nu s-a înţeles cu finanţatorul Rufă, astfel că a dorit să preia controlul asupra echipei.
„Ne-am înţeles asupra preţului, 600.000 de euro, dar nu ne-am înţeles asupra perioadei de plată”, a spus Rufă, care a precizat că propunerea venită din partea administraţiei reşiţene de a plăti banii într-o perioadă de 10 ani, în 10 rate, nu o consideră acceptabilă. „Dacă vom cădea de acord asupra unui termen de plată rezonabil, sunt de acord ca echipa Metalul să rămână a Reşiţei. Aşa mi se pare normal, ca echipa să rămână a Reşiţei. Dar, precizez, echipa poate rămâne a Reşiţei şi dacă acţiunile nu vor fi cumpărate de Consiliul Local. Putem continua în baza contractului care este valabil şi în prezent”, a spus Rufă.
Cătălin Rufă susţine că adminitraţia reşiţeană este datoare cu 500.000 de lei faţă de echipa Metalul Reşiţa şi că aşteaptă plata acestei sume, conform contractului. În orice condiţii echipa Metalul va juca în Liga a II-a, însă, performanţele vor depinde în mare măsură de bani, a mai afirmat Cătălin Rufă.
Lazăr Câmpeanu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.