Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, vineri, că relațiile din coaliția de guvernare sunt neașteptat de bune. De asemenea el susține că această coaliție nu se va rupe în următorii ani, ba chiar există posibilitatea ca la alegerile din 2024 PSD și PNL să candideze împreună.
„Nu am văzut în Guvern nicio asperitate și nici un fel de diferență, partajare pe baza apartenenței politice a minștrilor, pentru proiecte. Lucrăm împreună, miniștrii liberali și miniștrii de la PSD și UDMR, de asemenea nu am avut niciodată vreun conflict. Premierul colaborează cu noi în mod egal, indiferent de partidul din care facem parte”, a declarat Vasile Dîncu.
Așa am făcut și când am negociat programul de guvernare, și cred că este un program bun, am reușit un echilibru. Până la urmă, există și o altă posibilitate de conflict viitor, sau de contradicții viitoare. Faptul că în teritoriu nu au început dezbaterile, este pentru că noi nu am impus să se facă alianțe acolo. În teritoriu urmează să se înțeleagă PSD cu PNL și cu UDMR. Acolo vor apărea din nou dezbateri, cu siguranță”, a mai afirmat Dîncu.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.