În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin de ieri, 14.04.2021, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin au adus în discuție procesul de vaccinare din județul nostru.
Conform datelor de ieri, 14.04.2021, în județul nostru au fost administrate 52.336 de doze de vaccin, din care 21.608 sunt doze de rapel.
Deși în majoritatea centrelor de vaccinare din Caraș-Severin, procesul decurge în parametri optimi, s-a constatat că în centrele din Anina, Băile Herculane și Bozovici fluxul de persoane care au fost vaccinate până în prezent este sub 50% din numărul total al persoanelor care ar fi putut fi imunizate. Facem precizarea că în toate aceste centre menționate mai sus se utilizează doar vaccinul produs de Pfizer.
Prefectul județului, Cristian Gâfu, face un apel pe această cale către cetățenii județului din aceste zone să se înscrie la vaccinare și totodată îndeamnă autoritățile publice locale din aceste UAT-uri să organizeze campanii de informare publică atât în localitățile respective, cât și în zonele limitrofe.
Cristian Gâfu a reamintit că pentru amenajarea acestor centre s-au cheltuit bani publici și că acestea au fost deschise în folosul cetățenilor, pentru a le asigura posibilitatea de a se vaccina în apropiere de casă.
Reamintim că până nu se realizează o imunizare în masă, de peste 70% din numărul de locuitori, pandemia nu poate fi învinsă și sistemul sanitar va continua să fie supus presiunii generate de numărul crescut de cazuri și de numărul tot mai mare al pacienților care dezvoltă forme medii sau grave ale bolii și necesită internarea.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.