Inalta Curte de Casatie si Justie a admis apelurile formulate de BEC și PNL la decizia Curții de Apel Timișoara din luna octombrie a anului trecut, conform căreia Adrian Torma a fost ales primar cu respectarea tuturor prevederilor legale.
„Admite recursul formulat de pârâtul Biroul Electoral Central pentru alegerea autorităților publice locale din 2020 și recursurile formulate de pârâții Partidul Național Liberal – filiala Caraș-Severin și Organizația PNL Moldova Nouă și intervenientul accesoriu Damian Cristian Iuliu formulate împotriva Sentiței civile nr. 301 din 16 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Respinge ca neîntemeiate acțiunile conexe formulate de reclamanta Organizație Județeană a Partidului Social Democrat și reclamantul Torma Adrian-Constantin. Respinge cererea de intervenție principală formulată de Alianța Electorală PSD-PRO România, ca neîntemeiată. Admite cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea Biroului Electoral Central de intervenientul Damian Cristian Iuliu”, se arată în soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.