Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Moldova Veche au observat pe direcţia km flv. 1067,2, o ambarcaţie cu două persoane, care efectua manevre specifice pescuitului interzis. Imediat, o patrulă a poliţiei de frontieră s-a deplasat la faţa locului cu o ambarcaţiune din dotarea sectorului, cele două persoane fiind conduse la sediul instituţiei pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cele două persoane sunt cetățeni români, în vârstă de 38, respectiv 50 ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Timiş. Totodată, în ambarcaţiune poliţiştii de frontieră au constatat că se afla peşte din specia somn, în cantitate totală de aproximativ 42 de kg, care a fost ridicat în vederea confiscării şi predat unei societăţi comerciale autorizate.În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşiri infracţiunii de braconajpiscicol, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Cristian Frant
Zi de zi in ochii tai
2 Comments
Timisoreni,la braconaj pe Dunăre la Moldova Nouă – Banat24
3 februarie 2020 at 15:59[…] citeste mai mult aici […]
Mircea
4 februarie 2020 at 00:45Bravo, dar și cei de pe clisura trebuie dați în primire pentru toți trebuie lege.