Construcțiile ridicate fără autorizație vor putea fi intabulate, iar legea a fost deja modificată în acest sens. Pentru a putea intra în legalitate, însă, cei vizați trebuie să îndeplinească anumite condiții specifice.
În primul rând este nevoie ca termenul de prescipție pentru sancțiunile aplicate celor care au construit fără autorizație să fie împlinit și al doilea rând ca respectivele clădiri să respecte cerințele fundamentale privind calitatea în construcții. Aceasta este una dintre prevederile cheie ale Legii 7/2020 care modifică Legea 50/1991 privind calitatea în construcții, publicată săptămâna aceasta în Monitorul Oficial. Modificarea legislativă anunță, din punctul nostru de vedere, rezolvarea situației juridice pentru o parte semnificativă dintre construcțiile din România care au fost construite fără autorizație de construire.
Este de presupus că actualele modificări vin să acopere acest vid legislativ generat de decizia ICCJ și să simplifice procedura de intabulare a unor astfel de construcții dacă a expirat termenul de 3 ani. Potrivit legislației în vigoare, executarea de construcții fără autorizație constituie contravenție sau, după caz, infracțiune și se pedepsește conform legii. Termenul până la care organul competent poate aplica sancțiunea este de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
Până acum, pentru orice clădire, mai puțin pentru cele edificate înainte de 1 august 2001, care beneficiau de un regim derogatoriu, nu existau prevederi legale care să permită intabularea în cartea funciară a unei construcții fără autorizație. Pentru acestea, singurul remediu era procedura intrării în legalitate care presupune obținerea unei autorizații de construire ulterioare edificării.

Dana Predut
Zi de zi ,in ochii tai
1 Comment
Construcțiile fără autorizație vor putea fi intabulate .Legea a fost schimbata! – Carasanul – Banat24
10 ianuarie 2020 at 16:51[…] citeste mai mult aici […]