Liderii Alianței USR PLUS Caraș-Severin au votat încă de la primele ore ale dimineții, la Reșița.
Andrei Plujar, președintele USR Caraș-Severin declară: „Am votat pentru un președinte implicat full-time, pentru reprezentatul unei noi generații fără legături cu vechea clasă politică, pentru dreptul copiilor noștri de a fi fericiți în România. Foarte mulți cărășeni din diaspora au votat în ultimele zile cu multă speranță într-o țară în care se pot întoarce, este rândul nostru acum. Caraș-Severin, ieși la vot!”
Daniel Toma, președintele PLUS Caraș-Severin, precizează: „Există zile în care puterea stă în mâinile noastre. Nu se întâmplă prea des acest lucru. Astăzi este o astfel de zi. Acum avem ocazia să folosim această putere și să contăm, participând la vot.
Chiar dacă unii vor să minimizeze importanța votului și spun că vor ieși tot cei care ”trebuie”, am demonstrat în 26 mai că nu este deloc așa. Atunci s-a făcut un prim pas. Astăzi îl facem pe cel de-al doilea, urmând ca anul viitor să continuăm cu alegerile locale și parlamentare. Este important să ne mobilizăm și să participăm în număr cât mai mare pentru a arăta din nou direcția în care vrem să mergem. Orice vot contează!
Eu am votat având convingerea că noi românii merităm un viitor mai bun, o țară în care să ne dorim să trăim alături de cei dragi. Asăzi putem scrie istoria generației noastre pentru copiii și nepoții noștri. Astăzi, ne putem ridica la înălțimea așteptărilor oamenilor din acesată țară.”
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.