Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie.Vânzătorii din unităţile comerciale şi personalul localurilor publice sunt obligaţi să solicite actele de identitate la vânzarea băuturilor alcoolice şi produselor din tutun, pentru a verifica dacă cei care cumpără au împlinit vârsta de 18 ani.Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea măsurii de consultare a documentelor de identitate la cumpărarea produselor din tutun şi alcool, în vederea reducerii consumului acestora în rândul persoanelor care nu au împlinit 18 ani.Daca esti pitic si ti-ai uitat buletinul acasa poti bea doar limonada!
FEMEILE SE BAT PE EL!
Pe postul de Presedinte al Romaniei! Elena Lasconi, candidată la șefia USR, visează și ea scaunul lui Iohannis și are o agendă pro LGBTIată ce a spus aceasta: „Nu o să candidez decât dacă o să am sprijin din partea secretarului general și la Biroului Național. Mai durează o săptămână până ne lămurim și atunci voi lua o decizie. Asta e și definiția unui bun creștin, iubirea de aproape nu e condiționată. Familia mea, părinții mei sunt penticostali, sunt 100% pentru parteneriatul civil. Ăsta e secretul unui politician”Cursa pentru alegerile prezidențiale se încinge cu amazoane! Dacă prima candidată a fost Viorica Dăncilă, în 2019, acum, în 2024, două femei și-au făcut oficial curaj. Ana Birchall, fost ministru al Justiției, a anunțat că va candida ca independent la alegerile prezidențiale.Adevarul e ca patru ani de vacanta platita oricine si-ar dori!
RARES BOGDAN NU SE DA DUS DE LA MACELARIE
Rareș Bogdan, susține că liberalii nu vor ieși de la guvernare, chiar dacă nu se va ajunge la un consens pentru data organizării alegerilor prezidențiale. Rareș Bogdan a spus că liderii PSD și PNL sunt responsabili și nu vor arunca România în haos.Iată ce a spus acesta: ”Noi am făcut multe compromisuri, am acceptat foarte multe lucruri și probabil dacă nu exista război, dacă nu aveam această situație economică, probabil că nu le-am fi acceptat (…) PNL a făcut concesii atunci când a acceptat măsuri din pachetul fiscal sau alte măsuri, dar toate acestea pentru a păstra stabilitatea.Niciodată PNL nu va ieși de la guvernare pentru că știm că asta va duce România într-o criză profundă, ar afecta atragerea banilor din PNRR. Noi suntem un partid responsabil.Atata timp cat mai e un os de ros si ceva de furat, de ce sa pleci nebatut de la Guvernare?
FRATELE LUI BASESCU SE CERE LA SPALAT!
Mircea Băsescu, fratele mai mic al fostului președinte Traian Băsescu, a solicitat Tribunalului Constanța ștergerea din cazierul judiciar a celor patru ani de pușcărie primiți pentru că a cerut 600.000 de euro de la clanul interlop „Anghel” pentru a interveni în justiție pentru soarta lui „Bercea Mondial”.Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește doi ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă, în decurs de trei ani, condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune. Legea prevede că un condamnat poate fi reabilitat, la cerere, de către instanța de judecată, după patru ani, în cazul condamnări la pedeapsa închisorii mai mare de doi ani, dar care să nu depășească cinci ani, Mircea Băsescu a suferit o condamnare de patru ani de pușcărie cu executare.Curtea de Apel Constanța l-a condamnat definitiv pe Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare și la interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât și pe o perioadă de doi ani după executarea pedepsei, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a comunica cu Marian Căpățână (afaceristul condamnat împreună cu Mircea Băsescu în acest dosar) sau cu membrii familiei interlopului Sandu Anghel, poreclit „Bercea Mondial”.Oare de ce vrea stergerea cazierului?Se angajeaza undeva si i se cere asta?
ZELENSKI IN LINIA INTAI!
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat regiunea Donețk pe 26 iunie împreună cu noul comandant al forțelor armate ucrainene, generalul de brigadă Andrei Hnatov.Zelenski a anunțat pe 24 iunie că l-a numit pe Hnatov în locul generalului locotenent Iurii Sodol, după ce acesta din urmă a făcut obiectul unei plângeri oficiale la Biroul de Investigații de Stat.Sodol ar fi fost acuzat de practici care au dus la pierderi grele în rândul trupelor aflate la comanda sa.
Zelenski a spus că el și comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Alexandr Sîrski l-au prezentat oficial pe Andrii Hnatov tuturor responsabililor de apărare din regiunea Donețk și au vizitat brigăzile 110 și 47, scrie Kiev Independent.
Într-o filmară făcută chiar în fața semnului de intrare în orașul Pokrovsk, Zelenski a mulțumit apărătorilor și medicilor din zonă și a spus că a avut o „întâlnire detaliată privind securitatea și sprijinul pentru oameni”.Pokrovsk, situat la aproximativ 70 de kilometri (43 de mile) nord-vest de capitala regională ocupată de ruși Donețk, a fost lovită de o rachetă balistică pe 24 iunie, ucigând cel puțin cinci persoane și rănind alte 41.
Zelenski a subliniat necesitatea ca oficialii să viziteze personal zonele din prima linie, spunând că soluțiile la problemele locale „pur și simplu nu pot fi văzute de la Kiev”.
„Am fost surprins să aflu că unii oficiali importanți nu au fost aici de șase luni sau mai mult”, a spus el. „Va avea loc o discuție serioasă și voi trage concluziile potrivite cu privire la ele”, a spus liderul ucrainean. Zelenski a mai spus că au fost discutate și nevoile umanitare urgente din regiune.„Am ținut o întâlnire aici, în regiunea Donețk, despre securitate și sprijin pentru oameni – o întâlnire detaliată. Multe întrebări. În ceea ce privește asigurarea vieții – apă, probleme sociale, evacuare și în ceea ce privește asistența pentru apărare și în ceea ce privește restaurarea locuințelor”, a spus el.Forțele rusești au continuat ofensiva în direcția Pokrovsk în ultimele săptămâni, după ce au capturat Avdiivka în februarie.
O rachetă balistică rusă a lovit infrastructura civilă din portul ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, la începutul zilei de 26 iunie, a declarat guvernatorul regional Oleh Kiper pe Telegram.
„O clădire administrativă a fost avariată în sectorul industrial [al orașului]. Din fericire, oamenii nu au fost răniți”, a scris Kiper.Odesa, unul dintre cele mai mari orașe ale Ucrainei și un port esențial pentru exporturile de cereale ale Ucrainei, a fost vizată în mod repetat de loviturile rusești cu rachete și drone de la începutul invaziei neprovocate a Moscovei în februarie 2022.Noi credem ca a fost sosia lui Zelenski!
PUTIN UMOR
Un rabin este invitat să tină un discurs intr-o sinagogă.
Vine rabinul, se aşează pe locul lui de frunte şi tace. Toţi se uită la el şi el tace. Un enoriaş se apropie de rabin şi-l întreabă:
– De ce nu începi să vorbeşti?
Răspunde rabinul:
– Am uitat dinţii acasă.
Fuge enoriaşul acasă la rabin şi-i aduce protezele. Atunci începe rabinul discursul şi vorbeşte, vorbeşte, o oră, două… Se apropie de rabin enoriaşul şi-i spune:
– Este tare târziu, te rog termină.
Răspunde rabinul:
– Ce să fac! Mi-ai adus din greşeală protezele soţiei!
Un domn în etate se prezintă la firma de asigurări:
– Bună ziua. Aş vrea să-mi fac asigurare de viaţă pentru călătorie în străinătate.
– Ce vorbeşti domnule. Câţi ani ai?
– 90…
Tipul rămâne tâmpit.
– Vorbeşti serios? Pentru ce vrei la vârsta ta asigurare?
– Vreau să merg cu tata într-o vacanţă şi e bine să fim asiguraţi…
– Cu tatăl tău?! Păi ce vârstă are?
– 120.
– Păi şi ce căutaţi voi într-o vacanţă în străinătate?
– Ei… Mergem în vizită la bunicul meu….
– Ce spui moşule? Îţi baţi joc de mine?! Câţi ani are bunicul tău?
– 140…
– Păi şi ce faceţi acolo?
– Se căsătoreşte şi mergem la nuntă…
– Şi de ce se însoară acum domne?!
– Eh… Tâmpenii… Şti şi tu cum sunt astea… Îl forţează părinţii lui…😜
Un tip se duce la magazin să cumpere o paraşută.
– Bună ziua, aş dori o paraşută.
– Bine, iată, cea mai bună pentru dumneavoastră.
– Şi cum o deschid când sunt în zbor?
– Trageţi de trăgaciul verde.
– Şi dacă nu se deschide?
– Trageţi de cel roşu.
– Şi dacă nici după asta nu se deschide?
– O aduceţi înapoi şi v-o schimbăm cu alta.😧
Nu mai e deloc pasiune în relaţia cu soţia mea, se plânge un tip unui prieten.
– De ce nu încerci să aduci puţin mister şi intrigă în viaţa ta printr-o relaţie extraconjugală?
– Dar dacă află soţia mea?
– Fii serios, trăim în vremuri moderne! Du-te şi-i spune şi ei asta!
Întors acasă la nevastă îşi ia inima în dinţi şi îi spune:
– Draga mea, m-am gândit că o relaţie extraconjugală ne-ar putea apropia.
– Las-o balta, spuse soţia. Am încercat şi n-a mers
Un ardelean vine acasă mai devreme de la camp şi aude zgomote în dormitor.
Se duce în fugă şi-şi găseşte nevasta, întinsă pe pat, transpirată şi gâfâind…
– Ce-i mă nevastă, ce ai?
– Am infarct…. zice ea.
Ardeleanul dă să fugă afară să cheme pe doctor, cînd copilul lui de 4 ani zice:
– Tată, tată, unchiu’ Gheorghe este sub pat…
Ardeleanul fuge înapoi, ridică pătura şi-l vede pe Gheorghe sub pat şi zice:
– Păi bine mă nenorocitule, nevastă-mea moare de inimă şi tu umbli ca un bezmetic prin casă, de-mi sperii copilul…
La un hotel in noaptea de Halloween se cazeaza pe rand un francez, un maghiar si un tigan.
La receptie fiecare din ei este informat ca la ora 12 noaptea fix apare o fantoma care bantuie prin camere.
Se cazeaza francezul, la 12 apare fantoma. “Eu sunt fantoma cu un singur ochi mov!”.
Francezul speriat de moarte sare de pe balcon.
Se cazeaza maghiarul, povestea se repeta. Sare si el.
Cand se cazeaza tiganul, rupt de oboseala se tranteste direct in pat sa se odihneasca. Inevitabil apare iar fantoma care spune: “Eu sunt fantoma cu un singur ochi mov!”.
La care tiganul:
– Daca nu dispari repede ti-l invinetesc si pe celalalt
Doi olteni au primit comanda să construiască o scară de 20 m.
În timp ce îşi făceau planul, au constatat că au uitat metrul acasă. Atunci unul din ei zice:
– Hai să ne suim unul pe celălalt, ne ştim fiecare măsura şi, prin urmare, putem face calculul.
În acel moment, un moldovean trece pe lângă ei şi, văzându-i unul în cârca celuilalt, le zice:
– Şi fashiţi, ăi?
– Măsurăm scara asta, nu vezi?
– Ai di mini, da’ proşti mai sunteţi. Nu puteaţi s-o puniţi pi pamânt şi să vă lunjiţi pi lângă ea?
– Prost eşti tu. Noi îi măsurăm înălţimea, nu lungimea
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, esti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii.AcceptăCiteşte mai mult
Politica de Confidențialitate & Cookie
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.