Centrul Cultural pentru Tineret, transformat de liberalul Ion Chisăliță în sediu de campanie??
În primăvara anului 2020, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest ne-a informat, printr-un comunicat de presă, despre semnarea unui nou contract de finanţare în cadrul Regio – Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020 în Regiunea Vest, pentru proiectul „Înfiinţarea Centrului Cultural pentru Tineret în cadrul clădirii existente a Bibliotecii, prin schimbarea funcţiunii acesteia, modernizarea şi dotarea Centrului Cultural de Tineret, cât şi îmbunătăţirea spaţiilor publice adiacente”, care are ca beneficiar oraşul Moldova Nouă.
Investiţia se referă la înființarea unui Centru Cultural pentru Tineret, precum și pentru organizarea de spectacole, expoziții, simpozioane, conferințe, cursuri și activități educaționale, artistice şi recreative, prin reabilitarea și modernizarea unei clădiri existente, care a avut destinația de Bibliotecă, respectiv imobilul situat pe Str. 1 Decembrie 1918.
Sunt prevăzute lucrări de consolidare a clădirii, refacerea șarpantei din lemn cu învelitoare din țiglă metalică, reabilitarea termică a anvelopei (partea opacă și partea vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei cu tâmplărie termoizolantă cu geam termopan), amenajări interioare și finisaje, modernizarea sistemului de încălzire și de furnizare a apei calde de consum, montarea unei pompe de căldură, modernizarea instalației de iluminat, instalarea unor sisteme de management energetic integrat (sistem de automatizare, control și monitorizare a consumului de energie) și amenajări exterioare (scenă, accese, parcare).
Totodată, în proiect este inclusă achiziționarea de mobilier – dulapuri, bănci, scaune etc. – și materiale didactice, respectiv ecrane de proiecție, videoproiectoare, sisteme de înregistrare, microfoane etc., se mai arată în comunicat.
Valoarea totală a proiectului este de 6.752.571 de lei, din care 6.617.519 lei finanţare nerambursabilă, prin Regio-POR 2014-2020.
Durata de implementare a proiectului este de 28 de luni.
Centrul a fost inaugurat în toamna anului 2023, având ca scop activitățile educaționale, artistice, culturale legate de tineri, categoria socială cea mai defavorizată a orașului Moldova Nouă.
Din nefericire, clădirea a fost deturnată de liberalii din Moldova Nouă și folosită tot mai des în activități politice de campanie electorală.
Nota redacției:
Suntem profund indignați de modul în care primarul Ion Chisăliță tratează orașul Moldova Nouă ca pe propria lui moșie! Centrul Cultural pentru Tineret, o investiție menită să aducă beneficii tinerilor din comunitate, a fost transformat în sediu de campanie electorală. Este inacceptabil ca un proiect finanțat din bani publici, destinat educației și dezvoltării tineretului, să fie deturnat în scopuri politice. Solicităm autorităților competente să investigheze de urgență aceste abuzuri și să ia măsurile necesare pentru a reda centrul tinerilor din Moldova Nouă.
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, esti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii.AcceptăCiteşte mai mult
Politica de Confidențialitate & Cookie
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.