Prin implicarea directă a vicepreședintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Marius Isac, beneficiarii centrelor din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin vor avea acces începând de astăzi, 08 iunie 2023, la serviciile medicale oferite de noul cabinet stomatologic aflat în incinta Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Sfinții Constantin și Elena” Caransebeș.
“Am dorit să inaugurăm un astfel de cabinet în unul din centrele din subordinea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, alegând în primă fază zona Caransebeșului, pentru că aici avem mai multe centre, iar serviciile medicale de acest gen lipseau cu desăvârșire. Principala noastră preocupare este de a le oferi beneficiarilor din centre acces la servicii medicale de calitate, iar un astfel de cabinet era o necesitate.
Doresc să îi multumesc domnului Ardelean Adrian, medic stomatolog, pentru susținere și mai ales pentru bunăvoința de a presta pro bono, cât si colegilor mei din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru implicare. De asemenea, le mulțumesc celor două ONG-uri care ne-au sprijinit prin donații pentru a putea dota acest cabinet. Pe viitor, ne dorim să înființăm astfel de cabinete și în centrele din Reșița și Oravița.”, a declarat Marius Isac.
Noul cabinet stomatologic este dotat cu aparatura necesară pentru a se putea realiza intervenții precum obturaţii dentare, extracţii, tratamente de canal, obturaţii radiculare, detartraje, tot ceea ce implică micul tratament stomatologic, în afară de lucrări protetice și alte intervenții mai complicate.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.