NICI DALAI LAMA NU MAI E CE-A FOST!
„Sanctitatea Sa îi tachinează adesea pe oamenii pe care îi întâlnește într-un mod inocent și jucăuș, chiar și în public și în fața camerelor de luat vederi. El regretă incidentul”, a precizat biroul său.Imaginile au stârnit numeroase critici, mulți utilizatori de rețele de socializare afirmând că sunt nepotrivite și deranjante.Se pare că incidentul a avut loc la templul lui Dalai Lama din Dharamshala, la 28 februarie. Acesta interacționase cu aproximativ 120 de elevi care finalizaseră un program de formare profesională organizat de Fundația M3M, ramura filantropică a companiei imobiliare M3M Group.Fundația a publicat pe rețelele de socializare, în martie, fotografii de la eveniment – într-una dintre ele, Dalai Lama este văzut îmbrățișând băiatul din videoclipul viral.În videoclipul care a circulat online, băiatul este văzut întrebând dacă îl poate îmbrățișa pe Dalai Lama. Liderul îi face semn spre obraz, spunând „mai întâi aici”, iar băiatul îl sărută pe obraz și îl îmbrățișează.Apoi, în timp ce îl ține de mână pe băiat, Dalai Lama face un gest către buze și spune „cred că și aici” și îl sărută pe băiat pe buze.Liderul își pune apoi fruntea pe cea a băiatului, înainte de a scoate limba, spunând „și suge-mi limba”. În timp ce unii oameni râd, băiatul scoate limba înainte de a o retrage puțin, la fel ca Dalai Lama.Apoi au loc mai multe îmbrățișări, în timp ce liderul spiritual îi vorbește băiatului pentru încă un timp, spunându-i să se uite la „ființele umane bune care creează pace și fericire”.Scoaterea limbii poate fi o formă de salut în Tibet.Dalai Lama trăiește în exil în India de când a fugit din Tibet în 1959, în urma unei revolte împotriva dominației chineze.În 2019, biroul lui Dalai Lama și-a cerut scuze după ce liderul spiritual a declarat într-un interviu pentru BBC că orice viitoare femeie Dalai Lama ar trebui să fie „atrăgătoare”.Ce-am putea spune?A innebunit lumea! Vine Apocalipsa!
VOM APUCA SAPTAMANA DE LUCRU DE DOUA ORE?
Premieră absolută în Spania, care se aplică atât la nivel administrativ, cât și în mediul privat! De luni, se testează săptămâna de lucru de 4 zile. Angajații din domeniile esențiale, dar și cei care vor fi nevoiți să meargă la serviciu în zilele de sărbătoare vor fi plătiți în plus.Oana Dobrescu, corespondent TVR: „Pentru spaniolii care trăiesc și muncesc în Valencia, aceasta nu este o zi de luni obișnuită, în care să meargă la serviciu, ci au parte de primul weekend prelungit din această lună în care autoritățile testează săptămâna de lucru de 4 zile. Așa că mulți se plimbă și profită de vremea frumoasă.„În Valencia, toate institutille publice și aproape toate magazinele sunt închise. Doar barurile și terasele funcționează.Autoritățile locale au ales luna aprilie pentru că erau 3 zile de sărbătoare, așa că au mai adăugat și ziua liberă din 22 ianuarie, când e comemorat patronul Valenciei, astfel încât angajații să se bucure de o lună cu program redus.Fiind zile libere prin lege, angajaților nu le va fi afectat salariul, însă pe termen lung, dacă propunerea va avea succes, patronii ar putea ajusta plățile conform orelor lucrate sau sarcinilor îndeplinite.”Suntem un pic în expectativă la birou. Deocamdată este bine, dar pe termen lung nu știu cum ne va afecta la salariu. (…) Și apoi noi avem sediul în China și acolo va afecta faptul că tu nu lucrezi o zi și nu mai răspunzi solicitărilor din altă parte a lumii, nu?„Oare unde ne vom opri?Vom apuca saptamana de lucru de doar cateva minute?
CIUCA ISI SPERIE MINISTRI!
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat luni că o parte dintre miniştrii liberali ai actualului Cabinet nu se vor mai regăsi în viitorul Guvern, condus de liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, după rocada guvernamentală convenită prin protocol pentru luna mai.Şeful Executivul a făcut declaraţia la plecarea de la ceremonia de deschidere a Conferinţei Internaţionale „Smart Diaspora 2023. Diaspora în învăţământ superior, ştiinţă, inovare şi antreprenoriat” organizată la Sala Operei Naţionale Române din Timişoara.”Rocada este în plan a se desfăşura, aşa cum ne-am asumat”, a afirmat Nicolae Ciucă.El a fost întrebat şi dacă nu-i este teamă că va pierde funcţia de preşedinte al PNL după ce o va ceda pe cea de premier, pornind de la anumite nemulţumiri exprimate de alţi lideri.”Am mai spus-o o dată într-un interviu şi o spun şi acum: mi-e teamă să nu mor neîmpărtăşit. În rest, de ce să-mi fie teamă? De ce să ne fie teamă? Credeţi că pentru cineva anume contează un scaun, o funcţie? Nu. Contează să ne facem treaba, iar treaba trebuie făcută în aşa fel încât oamenii să simtă că muncim pentru ei. Şi, vizavi de toate celelalte aspecte care au apărut în presă, ele sunt parţial adevărate, pentru că fiecare livrează ceea ce crede şi îi convine că-i este bine. Dacă este să considere cineva că am servit cuiva anume, am servit cetăţenilor României şi României, nu vreunui partid anume”, a susţinut Ciucă.Cu alte cuvinte:curaj, gaina, ca te tai!
ZELENSKI SPERA SA-L AJUTE BRAHMA!
Ucraina ar dori ca India să fie implicată în soluționarea conflictului său cu Rusia „în mare măsură”, a spus prim-adjunctul ministrului ucrainean de externe Emine Djaparova.
Djaparova se află de luni într-o vizită de patru zile la New Delhi. Este pentru prima oară când un ministru ucrainean călătorește în India de la invadarea Ucrainei de către Rusia, care a început pe 24 februarie 2022. Djaparova va avea discuții cu oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe din India, inclusiv cu Meenakshi Lekhi, ministrul de stat pentru afaceri externe și cultură.Ea se va întâlni, de asemenea, cu consilierul adjunct pentru securitate națională al Indiei, Vikram Misri.
Ziarul hindus din India a scris că Djaparova va cere Indiei să trimită un „mesaj puternic de pace” lui Vladimir Putin, care va vizita India în iulie pentru un summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai.„Credem că intensificarea dialogului politic la cel mai înalt nivel este primul pas către acest mare obiectiv. Președintele meu cere o conversație telefonică cu premierul. Așteptăm cu nerăbdare să-l primim într-o zi la Kiev”, a spus Djaparova, într-un interviu la postul indian de televiziune CNBC TV18.Ea a adăugat că Ucraina se așteaptă ca India, care deține președinția rotativă a G20 în acest an, să invite oficialii de la Kiev să participe la evenimentele G20 și să intensifice dialogul politic.Maine-poimaine aflam ca Zelenski a trecut la hinduism!
HABAR N-AVEATI CA…
- Există un hotel subacvatic în Maldive – Hotelul Subacvatic Conrad Maldives Rangali Island este singurul hotel din lume construit sub apă. Acesta are o cameră de sticlă care oferă o panoramă uimitoare asupra vieții marine.
- Crocodilii pot să își țină respirația timp de până la 2 ore – Crocodilii sunt cunoscuți pentru capacitatea lor de a își ține respirația timp îndelungat, putând să stea sub apă timp de până la 2 ore.
- În Suedia, își puteți plăti impozitul cu ajutorul unor dansuri – În orașul Malmö din Suedia, cetățenii pot să își plătească impozitele cu ajutorul unor dansuri. Prin intermediul unei aplicații, utilizatorii pot alege să plătească o sumă de bani cu ajutorul unor dansuri, iar această sumă este transferată automat către autoritățile fiscale.
- Oamenii își pot schimba culoarea ochilor cu ajutorul lentilelor de contact – Oamenii pot să își schimbe culoarea ochilor cu ajutorul lentilelor de contact. În funcție de tipul de lentile folosite, culoarea ochilor poate fi schimbată într-un mod temporar sau permanent.
- În Islanda, este interzis să aveți nume care nu sunt de origine islandeză – În Islanda, este interzis să aveți un nume care nu este de origine islandeză. Acest lucru se datorează faptului că numele sunt strâns legate de cultura și istoria islandeză și autoritățile doresc să mențină această tradiție în viața modernă.
- În Japonia, există o insulă populată în principal de pisici. Insula Tashirojima, cunoscută și sub numele de „Insula Pisicilor”, are o populație de câteva sute de oameni și de mai multe ori atât de multe pisici. Locuitorii insulei cred că pisicile aduc noroc și protejează pescarii de accidente.
- Cea mai mare cameră de hotel din lume se află în Las Vegas, Statele Unite ale Americii. Camera Sky Villa din hotelul Palms are o suprafață de 900 de metri pătrați și include trei dormitoare, o terasă cu jacuzzi, un bar, o sală de fitness și chiar și un DJ booth.
- Într-un sat din Norvegia numit Rjukan, locuitorii s-au confruntat timp de mai mulți ani cu lipsa soarelui în timpul iernii. Pentru a remedia această problemă, autoritățile locale au instalat trei oglinzi gigantice pe muntele de deasupra satului, care reflectă razele soarelui și le îndreaptă în piața centrală a satului.
- În Columbia Britanică, Canada, se află un copac de cedru vechi de 1000 de ani, numit „Copacul Verigii”. Acesta are o circumferință de 18 metri și este considerat unul dintre cei mai mari și mai vechi copaci din lume.
- În Bhutan, o țară din Asia de Sud, guvernul măsoară fericirea națiunii prin „Fericirea Internă Brută”. Această metodă de măsurare a bunăstării țării include patru dimensiuni principale: dezvoltare socio-economică durabilă, conservarea și promovarea culturii, conservarea mediului și guvernare bună și responsabilă.
- În Japonia, există un oraș numit Nagoro, unde majoritatea locuitorilor sunt păpuși făcute manual de o localnică. Păpușile sunt așezate în locurile publice, dar și în grădinile și casele oamenilor.
- În Antarctica, se află lacul Vostok, cel mai mare lac subglaciar din lume. Acesta a fost descoperit în anii ’90 și conține apa cea mai veche și mai pură de pe Pământ.
- În Thailanda, există un templu budist numit Wat Rong Khun, cunoscut și sub numele de Templul Alb. Acesta este decorat cu sculpturi și picturi albe și argintii și este considerat una dintre cele mai frumoase atracții turistice ale țării.
- În Peru, se află linii misterioase numite Nazca, care au fost create în jurul anilor 400-650 d.Hr. Acestea constau în desene geometrice și figuri de animale, care pot fi văzute doar din aer.
- În Africa de Sud, se află o rezervație naturală numită De Hoop, unde se poate vedea o trecere impresionantă de balene cu cocoașă, în perioada de împerechere, între luna iunie și noiembrie. Este un spectacol impresionant, care atrage mulți turiști în fiecare an.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.