Pe data de 15.12.2022, în jurul orei 00.05, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche, județul Caraş Severin, a avut loc o acțiune privind prevenirea și combaterea migrației ilegale în zona de competenţă.
Astfel, poliţiştii de frontieră au depistat, în dreptul km fluvial 1070, între localitățile Baziaș și Divici un grup de 13 persoane, cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Extinzând cercetările, pe comunicația Baziaș-Pojejena au fost, de asemenea, depistate 5 autoturisme înmatriculate în județul Arad, conduse de către cinci cetăţeni români în calitate de operatori pentru transport persoane.
Imediat, cei 13 cetăţeni străini, precum și cei 5 șoferi români, au fost conduși la sediul sectorului pentru verificări.
În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 18 și 46 ani, posesori de cărți de identitate și pașapoarte Turcia.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în privinţa cetăţenilor turci, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar faţă de cetăţenii români pentru trafic de migranți, în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
În contextul celor de mai sus, reamintim cetăţenilor români şi străini, să nu transporte persoane necunoscute din apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop 021.9590.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.