Ziua Naţională a României va fi sărbătorită la Reșița cu ceremonial militar şi spectacole folclorice în Centrul Civic.
Manifestările dedicate ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI vor începe la ora 13:00 cu salutul Drapelului de luptă și Intonarea Imnului Național, în prezența oficialităților județului și ai municipiului.
Oficierea serviciului religios de către soborul de preoți ai Episcopiei Caransebeșului va fi urmată de rostirea alocuțiunilor prefectului, primarului și președintelui Consiliului Județean Caraș Severin.
După depunerea solemnă a coroanelor și jerbelor de flori la Troița din centrul orașului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin și Primăria Reșița prezintă un spectacol folcloric susținut de artiștii: Ramona VIȚA, Ghiță CĂLȚUN BRANCU, Alin IENCI, Camelia BOJIN CEOCU, Elena COZÂLTEA, Maria MORMAN și orchestra VIRTUOZII BANATULUI condusă de Petrică VIȚA.
Două suite de dans interpretate de Ansamblul Folcloric BÂRZAVA – coordonator Maria AGHESCU, coregraf Petrică BAGIU – și respectiv Ansamblul Folcloric SENIORII REȘIȚEI al Centrului pentru Persoane Vârstnice din orașul nostru, vor încheia seria manifestărilor.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin va oferi tuturor participanților tradiționala fasole cu ciolan și murături.
Vă așteptăm, dragi reșițeni!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.