Asociația Euroland Banat Reșița (EBA) și Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a organizat, în intervalul 30-31 martie 2022, conferința regională, atelierele comune și schimbul de experiență a actorilor interesați pentru dezvoltarea colaborărilor cu partenerii internaționali riverani (sârbi, croați etc.) și promovarea comună a arealului Dunării. Derulate la Casa de Cultură Moldova Nouă, întâlnirile au fîcut parte din dintr-o suită de activități specifice desfășurate în cadrul proiectului DANUrB+, finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Transnațional Interreg Danube 2014-2020.
Rețeaua culturală DANUrB+ își propune să contribuie la consolidarea capacității actorilor locali interesați de o cooperare eficientă la nivel local și interregional, cu scopul valorificării patrimoniului Dunării. În acest sens, DANUrB+ derulează o serie de acțiuni la nivel local, sub un brand unitar și suficient de puternic pentru a asigura creșterea prosperității zonei și a atractivității acesteia. Instrumentele de tip DANUrB+ și-au dovedit deja eficiența fiind aplicate anterior în zonele aflate în vecinătatea Dunării, unde dezvoltarea socio-economică se bazează exclusiv pe resursele speciale pe care le oferă Dunărea.
Prin urmare, la eveniment vor participa, alături de reprezentanți ai celor două instituții implicate în proiect, autorități locale și factori interesați de o parte și de alta a Dunării, parteneri și o serie de invitați din Serbia. Miza evenimentului este de a aduce împreună actori locali ce desfășoară activități în arealul dunărean în vederea stabilirii unor contacte care să adauge valoare parteneriatului deja existent, pentru dezvoltarea durabilă a zonei și pentru promovare în plan internațional, grație unor activități comune ambelor maluri ale fluviului.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.