MICI DISPUTE FAMILIALE!
Relaţiile cu partenerul de viaţă s-ar putea să fie ceva mai tensionate şi este de preferat, pentru o împăcare dulce, să fiţi dvs. cel care face concesii, chiar dacă vina aparţine ambelor părţi. Va fi vorba astăzi de numeroase dispute şi lupte acerbe, pe care însă, majoritar, le veţi câştiga în final, bine ajutat de diplomaţia dialogului şi din plin sprijinit de o persoană potentă.
AZI SUNTETI MAI INGADUITOR!
Experimentaţi o nouă atitudine, încercând chiar de astăzi să fiţi mai tolerant şi flexibil în judecarea comportamentului celorlalţi trăind din plin satisfacţia de a vă dovedi un mic Dumnezeu. rudă ce are relaţii înalte vă promite tot sprijinul ei, dar cum aceasta a mai făcut şi altădată promisiuni ce n-au fost onorate, dvs. veţi avea anumite rezerve, nu numai speranţe.
NU VA DOVEDITI SUFICIENT DE COMBATIV!
Se pare că astăzi rataţi o bună ocazie de a vă face remarcat, din cauza combativităţii scăzute, dar vina nu vă aparţine, ea fiind doar o consecinţă a stării proaste de sănătate. Doar alături de persoana iubită puteţi găsi rezolvarea unor probleme ce vă frământă şi aşa vă veţi petrece ziua, doar voi doi împreună, căci musafirii veniţi după prânz nu contează.
FINALIZARI SPECTACULOASE!
Aveți succes în afaceri și puteți să finalizați lucrări începute cu mai mult timp în urmă. Intuiția vă ajută să rezolvați o problemă financiară. Sunteti ferm hotarat sa va finalizati proiectele si asta va ajuta sa duceti la bun sfarsit tot ce v-ati propus!
INCERCATI SA NU INTRATI IN PANICA!
Veţi avea foarte multe lucruri de făcut, ceea ce vă va crea o stare de agitaţie destul de pronunţată, dar nu veţi avea motiv să vă panicaţi, căci nu trebuie totul terminat într-o zi. Ambiţiile vă sunt mari, peste măsura posibilităţilor, dar dacă veţi analiza cu grijă situaţia şi veţi găsi calea să vă atrageţi de partea dvs. un sponsor, aţi putea reuşi.
NU NEGLIJATI PERSOANA IUBITA!
Preocupat cu tot dinadinsul de a fi pe placul mulţimilor, uitaţi că ţinta dvs. e unică şi păreţi a avea toate şansele doar de a face geloasă pe persoana iubită, fără a vă apropia nici un pas. Acţiunea directă şi încăpăţânarea încrâncenată, vă pot aduce astăzi satisfacţii mari, morale mai degrabă decât materiale, deşi sunteţi într-o zi în care solicitarea vă va fi maximă.
CONCESII NEDORITE!
Zi plină, cu şanse bune de îmbunătăţire a poziţiei sociale, mult peste medie, însă nefericită pentru dvs. în mare măsură şi asta pentru că veţi fi nevoit să faceţi concesii majore. Sunteţi atras într-un joc început ca o farsă nevinovată, dar care curând va evolua într-o direcţie neaşteptată, şi veţi avea viaţă grea pentru a putea ieşi cu faţa curată şi onoarea nepătată.
SUNTETI SPRIJINIT DE CATRE O PERSOANA INFLUENTA!
Vă folosiţi de creditul moral pe care îl aveţi din partea unor persoane importante, de curând cunoscute, pentru a demara o mică afacere, sau de a ocupa o mai bună poziţie socială. Sunteţi prea puţin dispus să faceţi mişcare, forma fizică fiindu-vă ultima dintre preocupări, în această zi pe care dvs. o veţi petrece într-un cadru cât se poate de intim.
SUSPICIOS PANA LA EXAGERARE!
Nu sunteţi în apele dvs. şi vi se pare că vă pândesc pericole la tot pasul. Nu fiţi atât de pesimist, căci nu vă aşteaptă o zi foarte grea decât dacă dvs. singur v-o faceţi astfel. Astăzi sunteţi gata să vizitaţi nişte rude pe care nu le-aţi mai văzut de multă vreme. Este cazul să vă înarmaţi cu ceva mai multă răbdare, întrucât veţi întâlni o persoană foarte agreabilă.
DOAR DIALOGUL E SOLUTIA!
Riscati enorm sa aveti cu prietenii discutii contradictorii care pot usor degenera in certuri aprinse!. Va recomandam sa nu va impuneti punctul de vedere. Tineti seama si de parerile celorlalti! Cu ajutorul comunicarii se poate rezolva orice.
AZI E PREFERABIL SA EVITATI DEPLASARILE!
Feriţi-vă de îmbolnăviri de orice gen. Sunteţi predispus la o răceală sau chiar la un mic accident, însă fără urmări grave. Este bine să fiţi ceva mai rezervat astăzi şi nu plecaţi la drum lung. Fiţi fermi, dar dedicaţi totodată. Deşi aveţi un plan, vă gândiţi în primul rând la efectele lui asupra celorlalţi. Dar asta se poate schimba odată ce veţi elimina deciziile greşite.
APRECIAT IN SOCIETATE
Vă simţiţi măgulit ori de câte ori sunteţi chemat să apăreţi în societate. Aveţi putere de convingere, fiind înclinat să vă deschideţi sufletul celor apropiaţi. Astăzi veţi încasa o datorie mai veche. De asemenea veţi avea discuţii fructuoase asupra unei afaceri mai vechi care revine în actualitate. Ce mai, aveţi o zi propice veniturilor financiare şi ar fi păcat să nu profitaţi din plin de ea.
ZODIE FAVORIZATA-CAPRICORN
VA PANDESTE NOROCUL!
Norocul stă la pândă şi este gata să vă răsplătească, însă nu-l foraţi. S-ar putea să aveţi şanse de câştig, însă numai dacă mizaţi pe inspiraţie. Poate n-ar fi rau daca ati juca la loto!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.