Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin au dispus în dosarul nr. 640/P/2021, în data de 22.10.2021, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă inculpații G.D.C și T.C.F., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 32, alin. 1 Cp, raportat la art. 188 alin. 1 Cp.
În fapt, s-a reținut că inc. G.D.C și T.C.F., la data de 20.10.2021, în jurul orelor 22:00, în timp ce se aflau în curtea unui imobil din oraşul Oţelu Roşu, judeţul Caraş-Severin şi în interiorul acestui imobil, l-au agresat fizic pe numitul M. I, primul dintre făptuitori aplicându-i mai multe lovituri în zona capului şi a părţii superioare a corpului victimei cu un par din lemn şi un crampăn, iar ultimul aplicând victimei mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, precum şi lovituri cu parul din lemn folosit de G D. C., agresiunile comise cauzându-i victimei leziuni pentru care sunt necesare un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale, iar după finalizarea exercitării agresiunilor, cei doi făptuitori au târât victima în proximitatea unui şanţ din curtea respectivă, lăsându-l peste noapte în stare de inconştienţă, cei doi acceptând că pot cauza în acest fel decesul numitului M. I
Având în vedere gravitatea faptei și a probelor administrate, procurorii de caz au dispus pe parcursul urmăririi penale reţinerea inculpatilor G.D.C și T.C.F., și au înaintat la Tribunalul Caraş-Severin, în data de 22.10.2021, referatul cu propunere de arestare preventivă a inculpaților G.D.C și T.C.F., pentru o perioadă de 30 de zile.
Tribunalul Caraş-Severin a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpaților G.D.C și T.C.F., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 32, alin. 1 Cp, raportat la art. 188 alin. 1 Cp.
În dosar, unitatea noastră a beneficiat de sprijinul IPJ- Caraş-Severin-Serviciul de Investigații Criminale.
Precizăm că urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal care nu înfrânge principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.