Tânăra angajată la Apele Române nu a reuşit să răspundă unor întrebări banale, puse de un director tehnic. Simona Iancu a fost angajată trei zile la o primărie din judeţul Suceava, pentru a putea fi detaşată la Apele Române. Jurnaliştii de la „Recorder” au făcut noi dezvăluiri despre angajările care se fac în instituţiile statului, descoperind de această dată o ospătăriţă din Iaşi, care a ajuns inginer la Apele Române. Chiar dacă are studii superioare în domeniul Chimiei, Simona Iancu nu a reuşit să răspundă unor întrebări simple, pentru un inginer care ar trebui să salveze România de inundaţii. Tânăra nu ştie care este unitatea de măsură a debitului de apă, care mal este stângul şi care e dreptul sau după ce lege funcţionează Administraţia Naţională Apele Române.
Scandalul de la Apele Române ia amploare. Conform România TV, DNA a descins la Apele Române, acolo unde o fostă ospătăriță, fără experiență, a fost angajată la departamentul care se ocupă de apărarea contra inundațiilor. Prim-ministrul Florin Cîțu a trimis Corpul de Control al premierului la Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad, pentru a verifică modul în care o persoană fără calificare și fără experiență a fost angajată la departamentul care se ocupă cu protecția împotriva inundațiilor. Cîțu anunță măsuri împotriva celor care au greșit.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.