Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 39.100 de persoane şi 15.200 de mijloace de transport (5.000 automarfare), din care pe sensul de ieșire în ţară au fost aproximativ 28.500 de persoane cu 9.600 mijloace de transport. În ultimele 24 de ore, cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost PTF Borş, judeţul Bihor (cu peste 8.900 de persoane care au trecut frontiera, din care aproximativ 7.000 pe sensul de ieșire şi aproximativ 3.100 de mijloace de transport) şi PTF Petea, judeţul Satu Mare (pe aici au trecut peste 8.600 persoane, din care 7.400 pe sensul de ieșire şi aproximativ 2.700 de mijloace de transport).
Ca urmare a faptul ca sărbătorile de iarna s-au încheiat şi mulţi cetăţeni români se întorc în statele din vestul Europei, unde au reşedinţa, în prezent, pe sensul de ieşire din ţară, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa româno-ungara, se constată o creştere a numărului de persoane care s-au prezentat la control. In plus, în contextul pandemic, autorităţile maghiare efectuează verificări suplimentare cu privire la persoanele care urmează să intre în Ungaria. Acest fapt poate determina cresterea timpului de aşteptare la ieșirea din țară. A fost suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, respectiv a fost suplimentat numărul arterelor de control din punctele de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct.
Astfel, în continuare, recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor:
- pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula
- pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Borş II – Nagykzreky, P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany;
- pe raza jud. SatuMare: P.T.F. Urziceni – Vallaj şi P.T.F. Petea – Csengersima.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.