Potrivit profit.ro, care a intrat în posesia unui document, ANAF a pornit un proiect-pilot la una dintre Administrațiile Finanțelor Publice din țară, prin care încearcă să stimuleze conformarea voluntară a celor care obțin venituri din meditații, dar și a altor persoane fizice.
În funcție de evoluția situației și de riscul fiscal reprezentat, ANAF are în vedere și controale antifraudă în acest domeniu. Meditațiile furnizate de profesori elevilor contra cost reprezintă o activitate independentă.
Proiectul de la AJFP presupune, în principal, informarea și îndrumarea contribuabililor pentru a-și îndeplini corect obligațiile declarative și/sau de plată. Cum afirma ANAF în document, persoanele vizate de această campanie de „informare” au fost identificate pe baza datelor deținute de ANAF, dar și a unor „informații din surse externe”, neprecizate.
În această perioadă, în contextul crizei provocate de COVID-19, Direcția generală de management a riscului din cadrul ANAF a constatat un risc mai accentuat de neînregistrare fiscală în cazul persoanelor cu venituri din meditații, risc pe care ANAF îl va avea în vedere în perioada următoare. De asemenea, ANAF va va analiza și riscul de subdeclarare a veniturilor, precum și amploarea acestor fenomene.
Acțiunea ANAF nu urmărește decât convingerea persoanelor fizice care obțin venituri din meditații să își declare veniturile. Momentan, doar cu ”vorba bună”, dar Antifrauda poate trece și la ”atac” dacă se constată prejudici mari aduse statului că din aceste activități.
Antifrauda nu desfășoară în mod obișnuit controale vizând persoane fizice, deși are competențe și în acest sens. Persoanele fizice care ajung de obicei în atenția Antifraudei sunt cele cu venituri mari nedeclarate, obținute din activități, cum ar fi, de exemplu, vânzarea în mod repetat de bunuri pe platformele online.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.