Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că ambulanţele abia mai fac faţă pentru transportul pacienţilor cu COVID-19, iar Primăria va pregăti microbuze de la Societatea de Transport Public pe care le va pune la dispoziţia Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timiş.
„Suntem într-o situaţie în care ambulanţele abia mai reuşesc să facă faţă. Încercăm să găsim maşini de la societăţile comericale din subordinea Primăriei să le punem la dispoziţia SAJ pentru recoltarea de probe la domiciliu, ca să nu trebuiască să folosim ambulanţe. Pregătim microbuze de la STPT (Societatea de Transport Public Timişoara – n.r.), pe care să le folosim, dacă ambulanţele nu vor mai face faţă să aducă pacienţii la Babeş (Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara – n.r.) pentru recoltarea probelor. Avem pregătite microbuzele de la Societatea de Transport”, a precizat primarul Dominic Fritz,pentru NEWS.ro
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.