„Sunt necesare măsuri ferme. Măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan naţional.tanțarea suficientă între persoane”, a declarat Klaus Iohannis..
„Sunt necesare măsuri ferme. Măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan naţional.
–Școlile să treacă toate în online.
-Angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot pe unde este posibil.
-Magazinele trebuie să fie închise seara, cel puțin la ora 21:00.
-Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată.
-Petrecerile, și cele publice și cele private, trebuie interzise.
-Târgurile și piețele trebuie închise.
Portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară, în toate locurile publice și la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior sau exterior. Portul măștii trebuie generalizat și trebuie să fie obligatoriu.
Firmele și autoritățile trebuie obligatoriu să-și decaleze programul de funcționare astfel încât și transportul public să funcționeze cu o încărcare mult mai mică, permițând distanțarea suficientă între persoane”, a declarat Klaus Iohannis..
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.