Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben de ploi şi vijelii, valabile până marţi seara.
Prima avetizare vizează intervalul 12 octombrie, ora 21:00 – 13 octombrie, ora 09:00. Fenomene vizate sunt intensificări ale vântului şi ploi însemnate cantitativ.
În intervalul menționat, în Banat, Oltenia, sudul Transilvaniei și al Crișanei, precum și în vestul și nordul Munteniei, vântul va avea temporar intensificări, cu viteze de 55…65 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 90…100 km/h.
În vestul și sud-vestul teritoriului va ploua, iar în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, ploile vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 25 l/mp și izolat 40 l/mp.
În partea a doua a intervalului vântul se va intensifica și în centrul țării, unde rafalele vor fi în general între 50 și 60 km/h.
1 Comment
Cod galben de ploi şi vijelii timp de două zile in Banat! – Carasanul – Banat24
12 octombrie 2020 at 13:00[…] citeste mai mult aici […]