Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Aradat, a declarat, vineri seara, că în contextul redeschiderii şcolilor nu există un pericol real pentru copii, ci riscul este ca aceştia să transmită virusul atunci când ajung acasă. Secretarul de stat a recomandat ca, pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2, copiii să nu interacţioneze direct cu bunicii. „Eu aş impune şi nişte reguli în casă, mai ales dacă sunt persoane în vârstă, bunici, etc. Aş pune nişte reguli în casă pentru următoarele luni, chiar dacă nu sunt reguli oficiale, sunt recomandări, familiile poate că le adoptă sau nu, dar regula este copilul să nu interacţioneze direct cu bunicii, nu va fi uşor, dar e o regulă care trebuie să fie. (…) Pericolul real asupra copiilor este minimal, pentru că boala asta se întâmplă să nu aibă un impact grav asupra copiilor şi până acum acestea sunt datele, nu se schimbă. Este un procent infim de cazuri în lume în care copiii au fost afectaţi mai serios, în rest nu. La acest moment noi nu vorbim de un pericol asupra copiilor. Pericolul este când se întorc acasă şi să ajungă să transmită către bunici”, a afirmat şeful DSU.
Related Posts
ZECE INVENTII FABULOASE CARE NE VOR SCHIMBA VIATA!
Sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil la creștinii ortodocși
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Raed Arafat baga panica in oameni, aș impune reguli în casă pentru următoarele luni. Copilul să nu interacţioneze direct cu bunicii! – Banat24
30 august 2020 at 14:03[…] citeste mai mult aici […]